Țara lui "Doamne-ajută”

Voiam să păstrez poza asta pentru ziua votului, dar m-am enervat prea tare așa că, "I'm so angry I could vote" (sunt atât de nervoasă încât aș putea să votez). Și cu un drum voi și vota pentru că am primit plicurile de vot prin corespondență săptămâna trecută.

Vorbeam și eu aseară cu ai mei despre criza COVID și despre diferențele de mentalitate dintre românia și UK, când îmi zice mama "tu ai văzut ce s-a întâmplat la Piatra Neamț?". Văzusem ceva într-o postare de-ale lui Vlad Voiculescu, dar nu apucasem să citesc încă. Și începe să-mi povestească mama despre incendiul de la ATI și cei 10 morți (la acel moment) și despre medicul cu arsuri pe 80% din suprafața corpului care a intrat în flăcări să-i salveze. Și mă gândeam ce chinuri oribile urmează pentru toți cei răniți și pentru medic. Îmi veneau în minte imagini din "Jurnalul lui 66" al Alexandrei Furnea și mă durea pe mine suferința lor.

Observ că ne place tragic de mult să ne jucăm cu focul (și nu-mi vine să cred că nu folosesc asta figurativ). Încep să cred că în românia conceptul de "combustie spontană" e de fapt un fenomen în care corupția și incompetența se întâlnesc și fac scânteie. Orice poate arde: maternități (2010), cluburi (2015), TINERE (2020) și, iată, secții de terapie intensivă (2020). Toate ard. Cine știe câte și câți au mai ars în toți anii ăștia?

Să mă mai întrebe cineva de ce vreau să mă stabilesc în UK și de ce simt că pot face mai multe pentru românia de la distanță. I dare you. Vă rog. Să stau în românia pentru ce? Să îmi fie îngropată orice inițiativă în hârțogării? Să mă tem în fiecare zi pentru sănătatea mea? Să văd cum victimele sunt mereu de vină? Stați liniștiți, sunt 100% conștientă de situația din țară, am rămas, rămân și voi rămâne conectată la românia. Dar prefer să rămân și la un avion distanță. Până la urmă, dacă toate merg cum trebuie și avem cursa Londra - Baia Mare, pot face oricând naveta.

Sunt tânără, am 20 de ani, nu tare aș vrea să mă gândesc la boli, spitale, internări etc. Dar nu sunt inconștientă și știu că voi ajunge și eu acolo. Iar înainte de mine sunt părinții și bunicii mei (deja le-am văzut și pe mama și pe bunica în spital). Nu-mi face deloc plăcere să sper că nu vor contacta ceva infecții rezistente la 'nșpe mii de antibiotice. Când cineva e în spital, aș prefera să mă gândesc strict la situația cu care se confruntă, nu la efecte "secundare" ale internării. Și, mai mult decât atât, nu vreau nici să-mi treacă prin cap să sper că nu ia foc ceva. La cât de bine suntem pregătiți să tratăm arșii...

Suntem țara lui "Doamne-ajută". Pe toate le facem de "Doamne-ajută" și începem orice cu "Doamne-ajută". Știm prea bine că în românia de multe ori ești fix în voia sorții. Oare o să dai de un medic cu integritate sau de un corupt în halat? Oare o să avem autostradă sau se va închide că s-a surpat asfaltul? Oare instalația electrică rezistă sau explodează? Oare buretele de pe pereți e ignifug sau luăm toți foc de la un pas greșit? Oare abuzatorul meu mă lasă în pace după ce îl reclam la poliție sau toarnă benzină pe mine? Oare dacă sun la poliție mă bagă și pe mine în seamă sau mă trimit la plimbare? Răspunsul e unul singur: "Doamne-ajută".

Dar știți, tot la noi este o vorbă din popor: "Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă". Degeaba ai sănătate dacă nu porți mască. Degeaba mergi la biserică dacă votezi pro-corupție. Degeaba ai profesioniști în orice domeniu dacă tu îi ascunzi sub preș.

Azi românia se scrie cu r mic. Mi-e dragă și încerc să am răbdare cu ea. De obicei, îi spun că o înțeleg și îi ascult problemele. Dar azi nu vorbesc cu România, țara traumatizată de părinți și mereu o victimă a corupției. Azi vorbesc despre românia care traumatizează, violează, incendiază, corupe și omoară.

Serios, e musai nevoie de o schimbare. Masca pusă, dezinfectantul în buzunar, vă implor, mergeți la vot. Și votați cu cineva care măcar încă nu a incendiat pe nimeni și nimic. De la câtă cenușă e peste tot, sper că renaștem și noi odată ca pasărea Phoenix.