top of page
  • Poza scriitoruluiBea Konyves

Înapoi la carte




Săptămâna trecută a fost destul de plină și, deși am folosit destul de mult transportul public, mi-am putut duce cartea cu mine pentru că o trilogie hardback (cu copertă tare) nu-i chiar ceva de cărat cu tine, așa că nu am citit mult. Sincer, nu am citit nicio pagină până ieri.


Dar acum totul s-a calmat. Tot am o grămadă de ședințe și tot felul, dar cel puțin în creierul meu pare mai puțin aglomerat. Nu știu de ce. Așa că ieri m-am întors la „His Dark Materials” și azi am citit în fiecare moment liber. Eu văd faptul că m-am putut întoarce în lumea asta instant ca un alt semn că asta e o carte pur și simplu grozavă.


Trebuie să recunosc că ultimul volum din seria asta e chiar încet, dar pur și simplu pentru că urmărește cel puțin patru fire narative paralele. Și spre deosebire de, să spunem, „A Wizard of Earthsea” care merge încet pentru că protagonistul călătorește constant, asta nu e plictisitoare - cât timp unele personaje călătoresc într-un fir narativ, focusul pur și simplu se mută pe altceva. Sunt super curioasă ce o să se mai întâmple.

1 afișare0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comentários


bottom of page