Write It Out! & un Lucrător de Tineret foarte fericit

Am început să scriu acest articol când eram la centru, în Acel Moment. Momentul în care, după workshop, s-au pus toate la loc, mă pun jos și mă gândesc… Mi-a fost dor de ateliere, dar atunci când facilitezi e o cu totul altă experiență. Îmi place atât de mult, și totuși parcă îmi vine greu să procesez. Cred că a fost prea frumos ca să fie adevărat. Sindromul impostorului se numește. Ne știm demult.

Mai întâi am scris în Engleză, am șters, am trecut pe Română pentru că mi se părea că funcționează mai bine, iar acum (00.09, ora României) am ajuns acasă și m-am pus să termin ce am început. Până acum n-a curs textul, dar asta nu m-a oprit niciodată din a fi sinceră sau din a scrie ce simt.

Am avut emoții. În primul rând, încă nu consider vorbitul în public unul dintre punctele mele forte și mă tem că oamenii nu o să înțeleagă ce zic, că nu o să explic bine. Dar când am văzut că mi se adună participanții, mi-am făcut o cafea, am băut niște apă, și m-am adunat. Apoi, eu îmi setasem inițial ca și obiectiv 5 participanți, s-au înscris 16 și au venit 12. Nu mă așteptam, dar mă bucur atât de mult să văd că tinerii își doresc să scrie. Nu mă așteptam pentru că știu cum creativitatea nu este tocmai ceva încurajat de școala sau societatea Românească. Chiar Miercuri dimineață am explorat tema asta împreună cu Jeanine într-un podcast (vă fac eu spam când apare, nu vă faceți griji). E nevoie de o doză serioasă de curaj să-ți dai voie să fii creativ și mai ales să scrii, să faci creație literară. Oriunde ai fi. Până la urmă, îți pui sufletul pe tavă. Faptul că în „orașul de unde se agață harta” s-au adunat atâția tineri faini să scrie într-o Sâmbătă de Iunie mi se pare absolut incredibil.

Să știți că Bea - Lucrătorul de Tineret nu prea procesează ce s-a întâmplat. Eram acolo, povesteam, observam, trăiam clipa, iar acum trebuie să revăd atelierul ca și cum ar fi fost un film. (Așa am pățit după lansarea de carte a Petronelei Rotar la Baia Mare pe care o organizasem noi.) Din perspectiva facilitatorului s-a văzut superb și sper că s-a văzut la fel și din sală. Ce drag mi-a fost să-mi văd participanții răspândiți prin centru, scriind care pe unde. A fost fain să studiez creative writing, da’ vai ce fain îi să dau mai departe. Iar feedback-ul… <3. Deși am fost offline, eu am preferat să folosesc un proiector cu slide-uri și un Menti în loc de coli de flipchart și bilețele, așa că am rămas cu un PDF atât de frumos cu feedback. Cel mai bun leac atunci când iese impostorul din străfundul creierului meu și încearcă să mă invalideze, sunt bucățelele astea de feedback. Scuze, impostorule, dar n-ai cum să negi ce scrie acolo, degeaba încerci.

Am învățat și eu din experiența asta. # Orice context poate să fie un context de învățare. Și nu doar că am crescut, dar mi s-au validat și mie niște idei. E bine ceea ce fac. Sigur, nu a fost un atelier perfect-perfect și nici nu mă aștept să fie vreodată. Viața ar fi prea plictisitoare dacă ar fi totul perfect. Totuși, am văzut că tinerii chiar își doresc astfel de oportunități și au nevoie de ele. Într-o lume în care educația formală te lasă secat de energie și creativitate, educația non-formală e o gură de aer proaspăt. Sper că azi am reușit să încurajez niște tineri să continue să scrie, ca pasiune sau chiar mai mult. Mă bucur mult să văd tineri care fac ceva cu care rezonează. Au ei o sclipire anume în ochi. E dureros să mă gândesc câți oameni ajung să-și piardă acea sclipire și cum aș fi putut și eu s-o pierd dacă nu era DEIS-ul.

Mai vreau și o să mai fac. Abia aștept să testez terenul și în Anglia. Cu grupul de acum mi-e foarte clar că n-am decât să continui cu un Capitol 2 și un Capitol 3 și așa mai departe (chiar și online). Sunt atât de recunoscătoare pentru încrederea pe care și-au pus-o participanții în mine și că a ieșit bine. Mulțumesc!