Voluntarul anului 2017

Premiul de „Voluntarul anului 2017” înseamnă pentru mine, în primul rând, o promisiune. Dacă într-un an și jumătate am reușit să fac atât de mult, în continuare trebuie să mă mențin la fel de sus cel puțin. Mi s-a confirmat că toată activitatea mea de voluntariat în Asociatia DEIS și la Centrul de Tineret Baia Mare are un impact și asupra altor oameni, nu numai asupra mea și că e cu adevărat important ceea ce fac.

Voluntariatul a ajuns pentru mine ca jobul perfect: oricâte aș avea de făcut, nu mă simt obosită, nu simt că nu am chef, ci din contră intru mereu plină de energie să cer ceva de lucru, căci voluntariatul este o scăpare din rutină și din viața monotonă pe care o aveam până acum un an și jumătate. Centrul de Tineret a devenit rapid a doua mea casă și, mai mult, „gospodăria” mea de când sunt coordonatoarea Centrului de Tineret Baia Mare. Am ajuns până aici într-un an și jumătate, cea mai activă și interesantă perioadă a vieții mele de până acum.

Prima dată am auzit de Asociația DEIS și de Lucrătorii de Tineret într-a IX-a când am fost mai mulți din liceu în amfiteatru și ni s-a făcut o prezentare, dar asta am realizat doar mai târziu. Știți cum e atunci când aduni mulți elevi la un loc – atenția zboară peste tot. Cândva pe la mijlocul lui august 2016 am văzut pe Facebook un eveniment ce se numea „Ducem muzica în stradă” și împreună cu o prietenă am acceptat invitația celor de la DEIS, fără să îi cunoaștem încă. Pentru prima dată în ultimele câteva luni mă simțisem plină de energie și cu adevărat fericită. În parc, la lac, unde a avut loc evenimentul, era plin de tineri cu aceeași pasiune ca și mine, erau deschiși la propuneri și într-un fel am simțit că aparțin acelui grup.

Se pare că nu ni s-a părut că aparținem grupului, căci după doar câteva săptămâni mi-a scris o Lucrătoare de Tineret și ne-a chemat pe mine și pe prietena mea să ne alăturăm echipei pentru o a doua rundă de „Ducem muzica în stradă”. Așa am ajuns pentru prima dată la Centrul de Tineret unde am simțit din nou sentimentul de apartenență. Împreună cu toți oamenii de acolo pe care abia îi cunoscusem am reușit în doar o săptămână de repetiții să punem la punct un spectacol numai bun de dus în stradă. Cheia? Colaborare, feedback-uri și acceptarea ideilor altora fără a judeca. Atunci am învățat să mă deschid și să cânt fără emoții.

După încheierea proiectului am continuat să vin la Centru des și să particip la activitățile organizare de Asociația DEIS.

Ascensiunea mea pe bune a început abia în ianuarie 2017 când parțial din plictiseală și parțial pentru că trebuia să facem centrul mai vizibil ne-am pus noi, voluntarii, să organizăm câteva activități săptămânale la Centru – game night, music night și karaoke. Ne-am ales între noi coordonatori pentru fiecare activitate, s-au făcut evenimente pe Facebook și după fiecare trebuiau postate poze cu descrieri. De la „Hai că te ajut eu să scrii” la „Lasă că fac eu textul” a fost doar un pas până la responsabil PR al Asociației DEIS.

Încă din clasele mici îmi plăcea să scriu tot felul de compuneri, dar pe măsură ce am crescut școala a început să-mi inhibe din ce în ce mai tare imaginația și plăcerea de a scrie, iar când am ajuns la liceu, la mate-info, am uitat complet că aveam o pasiune și pentru scris, nu doar pentru muzică.

Cu pași mici am început să ies din ce în ce mai mult din cochilia formalului în care mă închisese școala, iar în primăvară am început să îmi fac publice gânduri și idei despre viața mea ca adolescentă sau tânără pe pagina de Facebook a Centrului pentru a o face mai activă. În vară am făcut vreo 300 de ore de voluntariat. A fost o vară lungă și faină, în care am scris mult și m-am simțit mai bine ca niciodată.

Ce-am făcut eu toată vara? Texte pentru evenimentele asociației, am promovat, am postat, am învățat multe despre scris și despre mine și, cum lucrătorii de tineret mi-au readus la suprafață talentul și pasiunea de a scrie m-au ajutat și să îmi găsesc cariera pe care mi-o doresc – jurnalism sau PR și, ca bonus, am ajuns să-mi doresc să devin și eu lucrător de tineret. M-am ocupat și de promovarea online în timpul proiectelor a două training-uri mari – „Soul training” în vară și cursul de lucrători de tineret din toamnă.

Pe lângă texte de făcut, am avut și de tradus – un alt domeniu în care se pare că mă descurc. În august, Asociația DEIS a organizat o conferință internațională, iar pentru ediția imediat următoare a emisiunii noaste Context Urban, conferința era cel mai bun și mai interesant subiect. Și merg eu la centru într-o zi obișnuită, iar pe la 4 ne apucăm eu și încă doi voluntari să facem emisiunea pentru ziua următoare – eu să o traduc, ei să o monteze. Și trece o oră, și trec două și noi, oricât ne-am fi grăbit, abia tradusesem 4 minute din 50. Pe scurt? Așa am făcut prima mea noapte albă și după vreo 32 de ore nedormite, emisiunea a fost un subiect nemaipomenit de discuție la prima întâlnire cu părinții iubitului meu. Pe la finalul verii am fost și eu în emisiune, și a fost un context excelent să îmi dezvolt abilitățile de public speaking și poate chiar să îmi înving tracul de camere și să mai aflu una – alta despre această latură a jurnalismului.

În altă ordine de idei, în cadrul proiectului Summer DEIS (pentru care eu și o lucrătoare de tineret am scris aplicația atât pentru Gala Tineretului din România, cât și pentru Gala Voluntarilor Maramureșeni) am coordonat împreună cu un alt voluntar chiar ediția cea de-a treia „Ducem muzica în stradă”. Ce experiență! Să cauți oameni, să promovezi evenimentul, să gândești o campanie de promovare a voluntariatului, să te ocupi apoi de pregătirea participanților și să te mai pregătești și tu să cânți. Contexte de învățare peste contexte de învățare. Am învățat o grămadă de lucruri atât la teambuilding cât și prin coordonarea evenimentului. Sună obositor, a și fost, dar nu mă plâng deloc.

La finalul verii, ca încununare a muncii mele, mă gândesc, am fost „unsă” Coordonatoarea Centrului de Tineret Baia Mare. Și că tot veni vorba de centru, eu m-am ocupat și de campania de promovare prin licee a centrului cu ocazia Zilelor Centrului de Tineret care a împlinit anul acesta 10 ani de activitate.

Drumul meu abia acum începe, îmi doresc să ajung și eu să schimb ceva prin munca pe care o fac. Îmi doresc să duc mai departe steagul lucrătorilor de tineret ca Diana Sabo sau Bianca Tatar care-mi sunt atât de dragi și care sunt mereu acolo pentru mine și pentru noi toți, tinerii, și pe care le apreciez extrem de mult pentru toate sacrifiiciile pe care le fac pentru ca noi, tinerii, să avem toate oportunitățile pe care le avem.

Și… ce să mai zic? Orice context poate fi un context de învățare 📷;) .