Un an nou, eu tot aceeași

Scriindu-mi postările zilnice pe Muddy Shoes, am tot reflectat pe măsură ce se întâmplau lucrurile anul acesta. Oricât mi-ar plăcea, mi-a afectat oarecum… voința de a reflecta la imaginea de ansamblu și de a pune lucrurile în context. Aproape că n-am vrut să scriu acest articol. Totuși știu că am nevoie, așa că să-i dăm drumul.

2022 se alătură unui șir lung de ani ciudați. Cred că pot să spun că nu * așa * mă așteptam să-mi încep viața de tânăr adult - o pandemie, un război, și o criză economică. Probabil ultima generație care și-a început așa maturitatea a fost cea a stră- sau stră-stră-bunicilor noștri (Primul Război Mondial, Gripa Spaniolă, Marea Depresiune), dar noi trecem prin ele pe repede-înainte. Cum mă simt față de toate astea? Sub presiune. Confuză. De asmenea, mă simt… într-o bulă. Toate câte se întâmplă, se întâmplă în jurul meu.

Dacă e să mă uit la 2022-ul meu, făcând abstracție de toate celelalte, mă simt minunat per ansamblu. Acesta a fost unul dintre cei mai buni ani (calendaristici) din viața mea:

• am fost acceptată la Master-ul visurilor mele (aș putea zice)

• am scris o licență super faină

• am început să scriu primul meu roman (și mi-e MUSAI să-l termin până în August)

• am fost publicată în Greenwich Anthology

• am absolvit

• am început să beau apă (după o infecție urâtă la rinichi care m-a trimis la Urgențe)

• am organizat o grămadă de evenimente cu DEIS UK și DEIS Ro

• mi-am început Masterul în Antropologie Aplicată și Lucru cu Tinerii & Comunitățile

• am început un job nou

• am citit (peste) 50 de cărți

și…

• m-am logodit!

N-a fost totul perfect. Mi-am pierdut Bunicul în acest an, și de asta port o pană neagră de chitară la lănțișor. A fost prima dată când am pierdut o persoană importantă din viața mea. Mă gândesc mai mult la Bunica mea care acum este singură după aproape 60 de ani de căsnicie. Unele cărți pe care le-am citit anul acesta au fost despre doliu iar acum le înțeleg în altă lumină. E un proces și îmi dau voie să trec prin el încet și natural.

Oricât de mult mi-ar plăcea să port lumea pe umeri, știu că nu ar trebui. În loc să-mi fie groază de sentimentul de bulă poate ar trebui doar… să îl las să fie. Mi-e ușor mie să scriu asta, nu? Nu chiar, sincer. Nu eram conștientă de asta când am început acest articol. Ceva s-a mișcat în mine pe măsură ce am scris. M-am concentrat - o tehnică pe care mi-a sugerat-o psiholoaga atunci când am fost la sesiunea de test în Septembrie. În Ianuarie încep cele 6 sesiuni și voi învăța cum să fac asta mai bine. Îmi place.

Un an nou, eu tot aceeași. Bineînțeles că [m-am schimbat] am crescut. Nu m-am * schimbat * de mult timp. Eu sunt tot eu - aceleași valori, aceeași misiune, aceleași pasiuni - dar în cea mai mare parte sunt foarte mulțumită cu mine. Asta nu s-a întâmplat peste noapte. Durează o vreme să îți creezi sinele și e extrem de important să ai oamenii potriviți pe lângă tine cât timp o faci. Totuși, chiar și după ce ți-ai creat sinele, nu ar trebui să te oprești niciodată din a lucra la tine și a-ți perfecționa sinele. Îți finisezi sinele. De asta am să merg la terapie, de exemplu. De asemenea m-am înscris la ore de Yoga la artFix tot pentru un sine mai bun (inclusiv fizic). Eu sunt aceeași, dar mereu este loc de crescut.

În 2023, vă doresc tuturor oportunitățile potrivite și oamenii potriviți care să stea lângă voi cât timp vă creați sinele. Dacă deja vă aveți, atunci vă doresc dezvoltare în pace și creștere. Iar dacă v-au obosit atâtea lecții de viață (cum mai simt și eu uneori), atunci sper că aveți un an nou fără evenimente în care să aveți mult timp să respirați. Nu uitați să beți apă!