Să vorbim despre (stereotipuri de) gen

Nu am purtat o rochie sau o fustă de 5 ani. Ocazional port tocuri pentru că îmi place și îmi țin părul la o lungime medie și vopsit. Îmi amintesc nenumărate momente în care oamenii încercau să mă împingă în „tiparul” de gen, mai ales în copilărie. A funcționat o vreme pentru că rușinea e mai puternică decât voința.

Bea fiind împinsă în tipar - partea 1

Eram acasă și venise în vizită o cunoștință. Purtam o rochie și, copil fiind, mă jucam prin casă fără să-mi pese de rochia mea. Cunoștința îmi zice că mi se vede „păsărica”. Ce păsărică? Avem o pasăre în casă? Ce? Eram așa confuză. Mama mi-a zis să-mi aranjez rochia și mai târziu mi-a explicat ce zicea cunoștința. Mama nu mi-a zis niciodată să mă acopăr. Înțelegea că sunt un copil care se juca prin casă. Cunoștința mi-a zis să mă acopăr. Acel episod încă mă urmărește.

Mama a făcut ca întregul concept al organelor genitale să sune ca o parte atât de normală a corpului meu că nu puteam pricepe care era problema. Aș zice 10/10 pentru ea pentru că nu i-a fost rușine și nici frică să vorbească despre asta la momentul oportun.

Stereotipurile de gen așa NU au fost parte din educația mea. Nu m-am jucat cu păpuși, dar nici cu mașini. M-am jucat cu animale de pluș. Purtam roz pentru că majoritatea hainelor pentru fete erau roz, dar am avut și haine de multe alte culori. Outfit-ul meu preferat era un tricou portocaliu și o „fustă-pantalon”.

Bea fiind împinsă în tipar - partea 2

Copil fiind, mama a decis că e mai bine pentru mine să am păr scurt. Nu trebuia să trec prin descâlceli și e mai ușor de întreținut. Nu-mi prea păsa. Nu aveam nici cercei, deci niciun semn de „feminitate”. Așa am mers eu la grădiniță. Prima întrebare de la ceilalți copii a fost „da’ tu ești fetiță sau băiețel?”. Scuzați-mă, dar de ce conta? Am mers acasă foarte tristă și i-am zis mamei că vreau să-mi las părul să crească și să port cercei. Copiii sunt atât de răutăcioși. Acum îmi place să am părul mediu - nici prea scurt, nici prea lung, dar nu mai port cercei de câțiva ani.

În vara dintre clasa a 5-a și a 6-a am început tranziția de la copil la adolescent și în sfârșit am început să am gusturile muzicale ale familiei mele (mai mult sau mai puțin). Am descoperit-o pe Joan Jett care e cea mai faină femeie de pe toată planeta asta, pentru mine. La un moment dat, am descoperit că niciodată, niciodată nu poartă rochii. Asta a fost REVELAȚIA. E o femeie atât de puternică, o femeie „bărbat” (să folosim un stereotip), și poate fi atât de feminină în atâtea feluri. Aia a fost. În acel moment am decis că niciodată nu mai vreau să port rochii.

Bea fiind împinsă în tipar - partea 3

Nici nu mi-a trecut prin cap să port rochii de la „revelație” și până în clasa a 8-a. Profa mea de Franceză avea chef de povestit în loc să predea așa că a decis să se ia de mine. „Sper că la banchet o să te văd în rochie. Ești femeie, trebuie să îți arăți corpul”. A continuat discuția și cu alte ocazii, adăugând că speră că nu va fi o rochie neagră. Ura negrul și purta numai culori extrem de deschise. M-am enervat atât de tare, am purtat o rochie cărămizie. Foarte incomodă. O să mai port o singură rochie în viața asta și aceea va fi rochia de mireasă. La banchetul de final de liceu am purtat o salopetă minunată care m-a ajutat să-mi „arăt corpul” mult mai bine decât orice rochie și am avut și buzunare. Niciodată nu o să mai port rochii elegante.

Sunt nenumărate stereotipuri de gen și pentru bărbați. Ei n-ar trebui să-și coloreze părul, să poarte orice fel de machiaj (nici măcar corector) și cel mai important n-ar trebui să-și arate vreodată sentimentele. Trebuie să fie puternici și răi. Bullshit.

Problema e că stereotipurile de gen sunt atât de bine ancorate în cultura noastră. În povești și basme populare, mereu e câte o prințesă care trebuie salvată și un prinț care o salvează. Femeile sunt deseori oferite ca premiu pentru tinerii bărbați care salvează ziua. Bărbatul e marele erou, no pressure. Poveștile astea sunt absolut înspăimântătoare (voi vorbi mai mult despre asta în alt articol). Niciodată nu mi-au plăcut basmele și sincer nu cred că ar trebui citite copiilor foarte mici. Mama a preferat să-mi povestească despre copilăria și tinerețea ei sau să-mi citească din reviste pentru copii. Mai târziu, am citit câteva basme și, pe bune, nu-s pentru copii. Erau acum câteva secole când nu știam mai bine, dar acum sunt atâtea alte povești pentru copii că basmele ar trebui să devină pur și simplu studii de caz.

Trecutul a creat și un sol în care aceste stereotipuri au putut să prindă rădăcini și să crească. Femeile trebuiau ținute în siguranță. Erau singura speranță pentru ca Sapiens să procreeze. Prădătorii și bolile periculoase erau peste tot. Copiii aveau nevoie de mama pentru nutriție. Asta nu era deloc misogin, aș zice eu. De fapt era mai mult matriarhat. Totuși, după o vreme oamenii au început să creadă că bărbații le sunt superiori femeilor și așa am alunecat în patriarhie. La finalul anilor 1700, femeile au început să-și facă vocile auzite și așa a apărut feminismul. O mișcare foarte simpatică care avea scopul de a demonstra că femeile nu le sunt inferioare bărbaților, ci că doar avem un set diferit de calități și o constituție biologică diferită. Femeile și bărbații sunt complementari. Dar înainte să putem ajunge la această concluzie am colecționat un set mare de stereotipuri.

Să te lupți cu aceste stereotipuri nu-i ușor. Majoritatea ne sunt plantate în minte în copilărie când nu prea le putem filtra în vreun fel. Durează ani să le identificăm și să începem să lucrăm pe efectele pe care le-au avut asupra gândirii noastre și a comportamentului nostru. Dacă le identificăm vreodată. Apoi după ce am vindecat trecutul, trebuie să învățăm să ne ocupăm de prezent și viitor. Unii oameni văd bărbații și femeile numai prin prisma tiparelor stereotipe. Dacă nu te potrivești, ceva e greșit cu tine așa că încep să te critice și să te insulte pentru că nu știu cum altfel să reacționeze. Acești oameni nu știu ce înseamnă acceptarea și efectul e clar dureros. Nu-i putem repara așa cum nici ei nu ne pot repara pe noi. Putem doar să le explicăm unele lucruri și să trecem mai departe. Dacă am rămâne blocați pe fiecare persoană care ne insultă, nu am merge niciodată înainte. Nu cred că mai putem face prea multe pentru oamenii care deja au semințele stereotipiei în ei (deși uneori s-ar putea să îi facem să-și schimbe părerea iar acesta e un sentiment minunat). În schimb, trebuie să avem grijă cu generațiile viitoare. Trebuie să învățăm despre bunătate și incluziune, nu stereotipuri și ură.

Identitatea noastră este ceea ce suntem noi. Sexul, genul, orientarea sexuală, culoarea, religia, opinia politică, naționalitatea etc sunt toate părți din identitatea noastră. Nu există niciun set de caracteristici predefinite care te face pe tine - tu și pe mine - eu. Fiecare din noi este un puzzle al tuturor caracteristicilor diferite pe care le avem. Femeile nu sunt la fel cu bărbații, persoanele straight și LGBTQ+ nu sunt la fel, comunitățile albe și negre nu sunt la fel, Catolicii și Budiștii nu sunt la fel, Democrații și Republicanii nu sunt la fel, Românii și Britanicii nu sunt la fel. Iar acesta e cel mai bun lucru care ni se putea întâmpla vreodată. Fiecare are un background diferit. Fiecare e un puzzle de multe culturi diferite. Suntem diferiți iar asta înseamnă că avem ceva de învățat de la fiecare persoană din jurul nostru. Oh, ești bărbat și te-ai jucat cu păpuși și le-ai făcut haine - spune-mi, cum ai învățat să coși? Oh, ești o femeie și îți plac mașinile - spune-mi care e istoria mașinilor?

Părerea mea este că trebuie să începem să învățăm distincția clară între sex și gen. Sexul nostru e un set de factori biologici cum ar fi hormoni, organe etc. Genul nostru este un set de factori sociali și culturali. Un doctor care ne prescrie medicamente trebuie să ne cunoască sexul, în timp ce nimeni nu ar trebui să-și bată capul cu genul nostru.

Nu mi-a venit niciun final suficient de puternic așa că o să vă las cu niște versuri dintr-o piesă:

Și ea nu are nevoie

De sfaturile pe care i le trimiteți

E fericită cu felul în care arată

E fericită cu genul ei

Și se iubesc atât de

Androgin

Mai apropiați decât știi

Se iubesc atât de

Androgin.

And she don't need

Advice that they send to her

She's happy with the way she looks

She's happy with her gender

And they love each other so

Androgynous

Closer than you know

Love each other so

Androgynous