top of page
Poza scriitoruluiBea Konyves

Să recapitulăm


Mă duc o săptămână în Baia Mare în Decembrie. O să fie o săptămână plină, dar o să-mi placă tare mult. Se vor întâmpla două lucruri „de tineret” foarte faine cât sunt eu în oraș și vă voi povesti despre al doilea atunci când începem promovarea (deci nu încă). Celălalt lucru este atelierul Active Bystander Training pe care îl facilitez eu.


Dacă ai între 14 și 35 de ani, te poți înscrie aici 🔗https://forms.gle/8BMeWqgf7icpK2u48

📍Centrul de Tineret Baia Mare

📆 Vineri, 9 Decembrie

🕓 Ora 16:00


După cum știți, am început să co-facilitez astfel de ateliere cu liga studenților de la Goldsmiths. Atelierul acoperă câteva strategii de intervenție dar și lucrurile care ne în/des-curajează să ne implicăm atunci când observăm că ceva e în neregulă. Vorbim despre ce e de făcut atunci când ești martorul unui incident de bullying sau hărțuire (mai ales pentru că suntem în cele 16 zile de activism împotriva violenței sexuale), dar și despre forme de abuz mai puțin recunoscute.


Voi facilita atelierul la Centru, dar am fost contactată și de un liceu privat din oraș să țin o sesiune și pentru elevii lor. Chiar sunt foarte entuziasmată.


0 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Kommentare


bottom of page