Supermarketul Edenului

„În a șaptea zi Proprietarul plictisit acoperi soarele cu lingura de la desert vedeam cum văzduhul se-neacă în neștire așa că intru în supermarketul gol, cu păianejeni pe la colțurile geamurilor sufeltul meu se apropie de lumina de neon care cade pe roșiile putrede de pe raftul de jos. Acum nu mai sunt la fel de roșii cum mi le prezentase ieri. Ajung la casă și văd cum un șarpe flămând se strecoară printre picioarele goale ale vânzătoarei care mă întreabă: - Doriți și pungă pentru borcan? Simțeam că trebuie să plec. Ajung acasă, deschid capacul și îmi las mâna să cadă în borcanul cu compot de mere atrofiate. Eram un Adam prea singur și imperfect pentru a înțelege perfecțiunea grădinii Edenului. Și totuși sper...”

Această poezie pe model modernist a fost un mini-proiect pentru Street Delivery Baia Mare și acum o puteți găsi în Parcul Scriitorilor (Parcul Dacia) împreună cu alte poezii compuse chiar în timpul evenimentului.

Gândindu-mă acum la procesul de scriere îmi dau seama că experiența asta m-a învățat despre modernism cel puțin la fel de mult ca și cărțile citite pentru olimpiada de română și, cum Universul aparent mă iubește, m-a pus la BAC să scriu tocmai despre Blaga.

Practic, ne-am adunat noi 4 tineri voluntari Asociatia DEIS, care ne știam mai mult sau mai puțin poeți: eu, Didi Nițu, Matei Miclea și Jeanine Celine(pe care de data asta o tag-uiesc aici, nu la final la photo) și așa am început „cenaclul” coordonat de Andrei Dinu. Fiecare din noi ne-am ales câte un poet în stilul căruia să scriem: eu am ales un poet maghiar clasic care avea un aer asemănător cu Poe sau Bacovia, Didi l-a ales pe Bukowski, Matei pe Picasso, iar Jeanine a ales un poet asiatic cu inspirații filosofice. Timp de 4 zile am scris fiecare câte o poezie pe diferite teme, iar la final am ciopârțit poeziile și le-am recompus în poezia expusă la Street Delivery.

Pentru mine, procesul a fost tare interesant. Neștiind cum urmează să procedăm, am ales poetul aproape întâmplător, având poezii cu un aer sumbru. Nu m-am gândit deloc la tehnicile pe care le folosea el și la faptul că poeziile lui au rimă, ritm, măsură, structură clasică și simetrică, ceva ce mie mi se părea imposibil. Și uite că m-am trezit că așa trebuie să scriu și eu. Să știți că n-a fost tocmai ușor, dar am reușit. De vreo două poezii sunt chiar mândră.

Sincer, nu sunt mare fană a poeziei. Prefer să scriu și să citesc proză, iar experiența asta nu mi-a schimbat părerea. Totuși, parcă acum poezia nu mai e atât de departe de sufletul meu. Mi-am dat seama că defapt poeziile nu se scriu nici cum credeam eu în clasa a IX-a, dar nici cum pare a fi percepția profilor de română. Adevărul e undeva la mijloc între cele două teorii.

Mai întâi să vă zic cele două teorii… În clasa a IX-a susțineam că e imposibil ca poeții să fi stat să gândească fiecare detaliu al poeziei lor și să aleagă cu atenție fiecare simbol. Mai mult, cum să fi stat Eminescu, de exemplu, să aleagă cuvinte de proveniență latină pentru „Luceafărul” sau Bacovia să aleagă cuvinte în care predomină consoanele pentru „Plumb”. Credeam că poeții stau și scriu și ce iese, iese, iar noi complicăm totul și căutăm semnificații ascunse acolo unde nu există.

Mai târziu am citit o carte de critică literară de Ioana Em. Petrescu chiar pe subiectul Eminescu și mi-am dat seama că foarte mult din viața lui se reflectă în poezia lui și că asemănările nu ar putea fi doar întâmplătoare. Totuși, în cealaltă extremă, la polul opus, se află eseurile de la română, în care pare că totul este extrem de bine gândit și că fiecare cuvânt are o semnificație specială.

Ei bine, după experiența asta am ajuns la concluzia că procesul de scriere nu chiar întâmplător. Pornești de la o idee, te gândești la niște simboluri și le pui pe foaie. Îți iese un produs inițial pe care te apuci să îl șlefuiești până când cuvintele tale sunt cele potrivite pentru tema pe care ți-ai propus-o la început. În final, iese o poezie cu sens și cu semnificații bine gândite de autor. Bine, nu cred că toți poeții procedează exact la fel, dar pare a fi o tehnică pe care ar fi posibil să o folosească ei. Ce mi-am dat seama este că, totuși, nu totul are o semnificație specială. Noi la „cenaclu” discutam poeziile fiecăruia și interpretam unele lucruri total diferit de ce voia să spună „autorul”.

O să închei prin a vă aminti că asta a fost o experiență prin care am trecut mulțumită voluntariatului și a Asociației DEIS și că din nou s-a demonstrat că voluntariatul nu înseamnă doar a ajuta alți oameni sau mediul sau animale, înseamnă să te ajuți pe tine, să te dezvolți, să înveți și să treci prin experiențe interesante.

Photo Volosciuc Edmond