Selfie al Artistei la Tinerețe

Nu aveam în plan neapărat să scriu ceva azi. Oameni de toate vârstele și genurile mor în alte părți ale lumii, inclusiv la kilometri de orașul meu natal și de asta nu tare am simțit că îmi vine să sărbătoresc drepturile femeii… Nu atunci când niște drepturi de bază ale omului sunt călcate în picioare.

Dar anul acesta, Ziua Femeii, mă găsește lucrând la romanul meu, cu o cafea într-o parte a lumii în care totul continuă ca de obicei. De asta voiam să conturez un scurt portret al acestei tinere scriitoare. 8 Martie vine doar o dată pe an și cine știe ce se întâmplă până la următorul.

Un pic de teorie literară înainte să începem

În 1975, într-un eseu numit „Râsul Medusei”, feminista Franceză și criticul literar Hélène Cixous a introdus termenul écriture féminine. Ea spune că

„femeile trebuie să scrie prin corpul lor, trebuie să inventeze un limbaj invincibil care va sparge partiții, clase, retorici, reguli și coduri, trebuie să se scufunde, să taie prin tot, să treacă de discursul-rezervă final” (Cixous)

Nu e cea mai bună traducere, îmi pare rău. Dar, pe scurt, conform lui Cixous, femeile se concentrează pe gânduri și experience, nu țin să respecte regulile stricte de scriere, așadar pot să scrie mai liber (și poate chiar mai în profunzime). Un exemplu de écriture féminine poate fi fluxul conștiinței.

Asta e teoria. Ca și cu toate din literatură, lucrurile se schimbă în timp. Nu cred că mai e cazul că femeile scriu într-un anumit fel. Oricum, ador faptul că sunt parte dintr-o comunitate transgenerațională a unor scriitoare care sfidează un mod tradițional de scriere.

De când am decis că vreau să fiu scriitoare, am fost interesată în reprezentarea literară a gândurilor. Scriu din trei perspective, una pentru fiecare protagonist. Perspectiva mea nu e la persoana întâi, și nici la a treia. Nici măcar la persoana a doua. Scriu într-un fel de flux al conștiinței, dar merg mai departe decât să redau gânduri și sentimente. Mă joc cu fonturi, culori, dialog, și altele. Fiecare personaj este unic în felul în care mintea lor interpretează lumea din jurul lor. Mă interesează să creez o experiență prin care cititorul devine personajul meu și observă lumea la fel ca el/ea.

Romanul meu are loc în viitor, dar într-un viitor palpabil, așadar la fel ca alți scriitori de ficțiune speculativă înaintea mea, mă folosesc de el pentru a avertiza oamenii. Orwell, de exemplu, schițează o imagine excelentă a vieții în „1984” din exterior în interior. Protagonistul lui este o marionetă a cărui viață se întâmplă în acel univers. Cartea lui este „condusă de narațiune”, cum am zice în termeni de teorie literară. Lucrarea mea, în schimb, este „condusă de personaje”. Prezint viața din interior în exterior.

Știu că dacă romanul meu va fi vreodată discutat într-o facultate, va fi pus sub lentila teoriei feministe. Fiecare text scris de o femeie poate și va fi pus sub lentila teoriei feministe pentru că acesta este unul dintre rolurile ei - să analizeze texte scrise de femei (la fel cum eu analizez texte scrise de tineri pentru disertație). Chiar mă gândeam dacă mă simt confortabil cu asta. Până la urmă, textul meu n-are a face nimic cu feminismul sau cu empowerment-ul femeii. Da, dintre cei trei protagoniști ai mei, două personaje sunt femei, dar asta nu-i cea mai importantă piesă a personalității lor. Scriu un text „tiner-ist” care are în centru experiențele a doi tineri și a unui lucrător de tineret.

Dar hai să vă zic ceva, nu-i despre ce scriu scriitori, e despre ce citesc cititorii. Iar dacă unii cititori văd asta ca un un exemplu de écriture féminine, nu m-ar deranja deloc. Drumul meu a fost construit de femei care au fost nevoite să scrie altfel pentru a ieși în evidență într-o lume literară dominată de bărbați. Ziua Femeii mă găsește lucrând la romanul meu. Sunt o tânără care scrie un roman. Cât de tare e asta!?