Scrisul se moștenește

Azi am terminat de citit prima carte scrisă de Unchiul meu. Am citit prima jumătate anul trecut (și am scris despre ea aici), dar apoi am luat o pauză din cauza listei mele de lecturi care nu se mai termina. Acum am terminat și a doua parte și… am trecut printr-un carusel de emoții. Am savurat fiecare fiecare secundă!

Ziceam anul trecut că această carte este „un roman istoric young adult” care „are câteva elemente gotice și fantastice plus puțin romance”. De asemenea, trebuie să adaug conversațiile extrem de relevante despre istorie, religie/credință, feminism, diversitate, și multe altele, pe care Unchiul meu le gestionează excepțional. A doua parte a luat o întorsătură incredibil de întunecată care merge mână în mână cu lumea construită în prima parte. Mă gândeam că o citesc în transportul public cum am făcut și cu prima parte, dar m-a prins atât de tare că nu m-am putut opri. Mi-a luat mai puțin de o săptămână să termin.

Ca o recenzie oficială neoficială, ca cele pe care de pe coperta spate a cărților, aș zice așa:

Echilibrul dintre realitate și ficțiune este atât de bun încât totul pare perfect natural, fără niciun dubiu. Ceea ce începe ca un roman istoric fantasy ia o întorsătură întunecată neașteptată care îți captează atenția și nu-ți dă drumul până la final. Iar finalul e pur și simplu… wunderbar!

Chiar sper că Unchiul meu decide să publice romanul ăsta. Între timp a mai scris o carte - un S.F. de data asta. Abia aștept să citesc!