„Răzvrătiți fie cei bogați cu duhul”

Mi-am început ziua terminând de citit Răzvrătiții. Cartea asta mi-a reamintit cum mi-am găsit curajul să încep să scriu și de ce îmi doresc să scriu. Nu eram într-un moment de cumpănă sau ceva, dar e bine să te reconectezi din când în când la tine, la valorile tale și la motivele tale. Citind-o pe Cristina Nemerovschi fie îți iei interiorul la întrebări și mai descoperi ceva despre tine, fie negi că te-ai simțit în unele pasaje și îi arunci cartea în foc.

…

2017, primăvară târzie, Mai.

Eu eram în București la Olimpiada Națională de Lingvistică și bineînțeles am ajuns și la Cărturești într-un mall - era punct de atracție turistică pentru că nu aveam pe atunci în Baia Mare. Mă plimbam printre rafturi și căutam Maestrul și Margareta și Arta Visării, o carte pentru (very) young adult. Aveam mult timp de stat prin librărie așa că am zis că nu are rost să întreb pe nimeni unde le găsesc. Și uitându-mă printre cărți văd Rockstar. Mă uit la descrierea de pe spate, m-a cucerit. Am pus-o direct în coș. Mă mai învârt o vreme și observ că luasem cartea de la secțiunea „Autori Români” și că e recomandată de RockFM. Mă gândesc că o fi o greșeală, ce autor Român ar scrie așa ceva? Plec din Cărturești cu Rockstar, Maestrul și Margareta și Arta Visării. Mă zgâria totuși puțin pe creier că Rockstar ar putea să fi fost scrisă de un autor Român… Eram într-o perioadă în care eram convinsă că literatura Română e numai BAC-ul și că nu există nimic de valoare. Am dat un search pe Google, vai de capul meu… Aia e, am cumpărat-o, o citesc.

Fast forward câteva zile mai târziu, nici nu terminasem Rockstar și deja puneam comandă pentru încă 2 sau 3 cărți, tot de-ale Cristinei, și-apoi încă vreo 2-3, și-apoi am început să cercetez și alți autori Români. Acum, în 2020, am o grămadă de cărți Românești, o parte au rămas în România momentan, iar cele pe care nu le citisem încă le-am adus cu mine în Londra.

…

Când am descoperit-o pe Cristina eram o adolescentă de aproape 17 ani proaspăt ieșită din depresie, care tocmai ce-și redescoperise pasiunea pentru scris și care începuse să scrie câteva articole aproape anonime pe pagina Centrului de Tineret Baia Mare (articolele pe care plănuiesc să le rescriu acum). Nu îmi era clar cât de sinceră pot să fiu în ceea ce scriu, mi-era frică să nu supăr pe nimeni, voiam să prezint toate laturile unei probleme, chiar dacă nu eram de acord cu ele. Asta la pachet cu frica de a nu fi înțeleasă greșit pe care abia recent am început să o vindec. Apoi am citit Rockstar și nu-mi venea să cred ce văd acolo - un fir narativ relativ simplu, dar cu niște personaje complexe, cu o radiografie în cuvinte a tot ce însemnau ei: păreri, traume, experiențe. Nu cred că mai văzusem niciodată asta până atunci deși citisem tot felul de cărți cu și despre adolescenți sau depresie/traume.

Trei ani mai târziu citesc Răzvrătiții și încă rezonez cu tot ce scrie Cristina. Cu atât mai mult acum când România se scufundă pe zi ce trece în criza cu care ne confruntăm. Am văzut și filmul Colectiv chiar după ce începusem cartea. Mă gândesc cu un nod în gât la toți oamenii la care țin și pe care nu îi pot teleporta aici, să ne facem o Rezervație a Unicornilor.

Toate personajele ei au un loc special în mine. Mă regăsesc în fiecare câte un pic și îndoi pagină după pagină în timp ce le citesc gândurile la propriu. Când am fost prima dată în Vamă, în 2018, mă plimbam pe plajă și căutam tufișul care scuipă păsări al lui M. din Sânge Satanic. Prima carte pe care i-am recomandat-o unei prietene pe nume Minodora a fost Păpușile cu Luna Betiluna și Dora Minodora. Mi-ar plăcea să găsesc și Cala și așa mai departe.

S-ar putea spune că toate romanele astea sunt de fapt cărți pentru adolescenți (ca și Arta Visării pe care o căutam eu în Cărturești acum 3 ani) și sunt doar pentru adolescenți/young adult. Dar nu mă mai pot bucura de alte cărți de genul, pentru că de obicei nu mai rezonez cu personajele, iar poveștile sunt atât de simpliste - preadolescenta din mine încă le apreciază, dar eu de azi mai puțin. Cărțile Cristinei sunt altfel. Nu-mi mai pasă că Daria are aproape 16 ani, iar eu am aproape 20. Nu mi-a păsat nici că Vicky (nu Victoria) avea 13. Personajele astea nu au vârstă. Sunt definiția pe care a dat-o Eminescu geniului în Luceafărul (ca să nu uităm că nu demult dădeam BAC-ul):

Noi nu avem nici timp, nici loc

Și nu cunoaștem moarte.

Mai mult decât orice, rezonez cu atât de multe concepte din Universul Cristinei de la oamenii-umbră până la la monologul lui Puppy despre statul la coadă în România - mi-ar lua încă vreo trei pagini să înșir toate conceptele de genul. Mi-e atât de drag să citesc o poveste simplă care merge de la A la B la C, dar care te pune față în față cu mintea personajelor și cu multe, multe amintiri. Acum, în Răzvrătiții, se mai adaugă și perspective multiple folosite la fix - metoda mea narativă preferată.

Și uite așa, mai crește puțin scriitoarea din mine, mai învață ceva. Scriitoarea din mine își amintește cât de frumos arată autenticitatea și sinceritatea pe foaie, și ce impact pot avea niște cuvinte. Un lucru spus sau făcut la momentul potrivit poate schimba viața cuiva, iar în asta constă o parte din magia literaturii. Abia aștept la anul cursul de scris proză scurtă (asta am ales pentru anul 2, după ce anul acesta am făcut scenarii pentru teatru și film). Până atunci, mai citesc, mai descopăr, las literatura să mă formeze ca apoi să o formez și eu.