top of page
Poza scriitoruluiBea Konyves

Relaxează-te! E… Miercuri?



Cine mă cunoaște probabil știe că mie îmi place să fiu productivă și să fac ceva în fiecare minut al fiecărei zile. Totuși, în unele zile, mai ales dacă nu-i *musai* să fac ceva… e *musai* să mă relaxez. Azi am făcut un duș cald dimineață, am rezolvat câteva lucruri de pe lista mea, dar apoi nu am mai simțit că vreau să fac altceva.


Este această carte numită „Focusing” de Eugene T. Gendlin (Concentrarea) - cea albastră din poză. Când am fost la sesiunea de terapie de introducere, mi-a recomandat-o psiholoaga. Iar cât timp aștept să-mi vină rândul pentru cele 6 sesiuni, mi-am luat-o. Am citit introducerea când a ajuns, am luat aminte că îmi va fi chiar folositoare, dar apoi am lăsat-o pe masa de lângă biroul meu și am (cam) uitat de ea. Ei bine, dacă cititul tot e unul dintre modurile mele preferate de relaxare, m-am reapucat de ea.


Mai târziu, poate voi continua „Breasts and Eggs”. Cartea asta e tare interesantă. Mă ține conectată fără presiunea de a citi ceea ce e ciudat. Are un ritm lent și cred că asta mă face să mă simt confortabil s-o las din mână și s-o iau înapoi oricând. Totuși, cred că am ajuns la un punct în care abia aștept să ajung odată la final și să văd ce se întâmplă. Nu am nicio idee care va fi următoarea carte, dar cred că am decis ce voi citi pe avion.

0 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page