Puzzle Feminin

Eu, Bea, sunt acum așa cum mă vedeți datorită unor lucrători de tineret - Diana, Bibi și Ioana. Mai e vorba și de materialul genetic care mă face pe mine scriitoare și lucrător de tineret pe care l-am moștenit în foarte mare parte de la mama. Articolul meu de Ziua Internațională a Femeii e un puzzle în care nu vă spun multe, ci vă dau de citit și de tras concluzii. Acum câțiva ani, sincer, mi-era rușine de-ai mei așa cum le este probabil multor adolescenți. În 2017 - anul în care am început să lucrez la mine - postam prima poză cu ai mei pe Facebook. De atunci am mai crescut și am pus poze de familie de Crăciun, de la final de liceu, de când m-au vizitat în Londra, cum am citit eu și mami azi dimineață pe tren și o să mai pun că bag de seamă că sunt fotogenici. Schimbarea asta cu pozele e un mic detaliu dintr-un proces mai complicat.

Mama a scris despre asta acum câteva săptămâni într-un testimonial pentru un atelier pentru adolescenți și părinții lor, facilitat de Diana Sabo, lucrător de tineret aka superhero. Am furat și eu o parte din testimonial, pe de-o parte ca să vă arăt ce fain scrie mama, pe de alta ca să nu mă laud singură și ca să mai auziți și alte păreri despre lucrătorii de tineret, nu tot părerea mea. „ Copiii sunt lumina ochilor pentru părinți și așa este normal. Când au unul singur e și mai și… Noi avem un singur copil. O fiică. Bea. Cât timp a fost copil totul s-a desfășurat previzibil. Noi i-am acordat întreaga noastră atenție, iar ea s-a dezvoltat frumos, a devenit un preadolescent plin de vise și speranțe. Atunci am observat prima dată că noi, părinții, nu mai suntem centrul Universului pentru Bea. Sigur că a durut, dar era un lucru normal care trebuia să se întâmple la un moment dat. Singura noastră grijă era să nu intre pe mâna unor persoane nepotrivite care să strice tot ce am zidit noi, ca părinți. Am lăsat-o să experimenteze tot ce a dorit. Am avut mare încredere în ea, dar am urmărit îndeaproape spre ce se îndreaptă. Într-o zi a venit acasă spunând că merge să cânte în parc împreună cu alți tineri. N-am avut nimic împotrivă. S-a întors entuziasmată! N-o văzusem de mult atât de încântată de ceva. Apoi ne-a spus că merge să cânte în Centrul Vechi cu aceiași tineri. Atunci am devenit atenți. Într-o bună zi ne-a spus că merge la Centrul de Tineret, că a cunoscut un lucrător de tineret și cât de mișto este ce face acesta. O întâlnise pe Diana. Din acest moment a început schimbarea. Bea a fost totdeauna un copil bun și noi eram siguri la început că nu va găsi nimic deosebit la Centru. Am zis să o lăsăm să experimenteze și asta. Apoi a început să stea tot mai mult la Centru. Am întrebat-o ce se întâmplă acolo. Încă ne temeam. După o vreme am cerut să ne întâlnim și noi cu această Diana, care se pare că o fermecase cu totul pe Bea. Ne-am întâlnit cu Diana și din acel moment am respirat ușurați. Bea era pe mâini bune. Diana a observat plăcerea lui Bea de a scrie. Noi știam că are înclinație spre scris, dar nu aveam cum să o facem să folosească talentul ăsta. La Centru, sub îndrumarea lucrătorilor de tineret, a început să scrie pentru DEIS. Și continuă și în ziua de azi. M-a deranjat puțin la început că Bea nu mai părea la fel de apropiată de noi și am întrebat-o ce se întâmplă. Mi-a spus că discută mult cu Diana. Lucruri pe care le discuți cu prietenii, nu cu părinții. Atunci m-am luminat. Diana este, de fapt, prietena lor mai mare. O prietenă cu experiență multă în lucrul cu tinerii, o prietenă de care toți tinerii au nevoie la un moment dat. Din momentul în care am acceptat asta, totul s-a schimbat. Bea a redevenit comunicativă cu noi, ne povestea ce fac la Centru, a început să se ocupe de realizarea unor proiecte și așa mai departe. Efectiv a început să înflorească și a devenit un adolescent și apoi un tânăr adult de toată frumusețea. La Centrul de Tineret a fost încurajată să-și urmeze pasiunea și să scrie. Am mers și noi pe aceeași idee cu Diana." Mi-a luat ceva până să îi înțeleg pe ai mei și să re-învăț să comunic cu ei după ce mi-a "trecut" adolescența, iar acum pot vorbi deschis despre ai mei și relația mea cu ei. A fost un proces de câțiva ani. Încă este un proces. Dar totul a început cu lucrătorul de tineret care m-a îndrumat să văd lucrurile așa cum sunt. Așa începe totul. Povestea asta are un final deschis, dar fericit, iar asta se datorează atât lui mami - care mereu media cu grijă certurile dintre mine și tati, de exemplu - cât și lucrătorilor de tineret - Diana, Bibi, Ioana. Iar lista femeilor super faine care m-au influențat de-a lungul timpului continuă cu persoane apropiate, cum ar fi bunica a cărei personalitate o apreciez până la cer și înapo, dar și persoane mai puțin apropiate: muzicieni - Joan Jett, Lita Ford, scriitoare - Petronela Rotar, Cristina Nemerovschi, actrițe și personajele lor - Allison Scagliotti ca și Claudia în serialul Warehouse 13. Într-o zi o să fiu și eu o femeie care va influența (în bine) viața oamenilor. Îmi place să cred că sunt deja o astfel de femeie ca scriitoare pe blog și lucrător de tineret sau pur și simplu ca prietenă sau parte din familie. Acum să avem un moment de feminism (nu misandrie ;) ) în care urez tuturor femeilor o zi internațională cu încredere în sine și echilibru. Și pentru că îmi place mie echitatea și egalitatea, le urez și bărbaților același lucru pentru că și ei au nevoie.

*Îmi pare rău, nu-mi vine să zic „mamei” când vorbesc despre mami. Nu e corect gramatical să spun „lui mami”, dar asta e.