Printre eseuri cu gândul la bac

Între câteva eseuri la română, modele de subiecte de bac la mate și un teanc generos de materie la bio am ajuns și eu aici să scriu una – alta.

Mai întâi să clarific orice nelămurire ar putea să apară atunci când un elev spune că are de învățat. Nu mă simt stresată și nici nu îmi fac griji de cât am de învățat. Nu mă îndoiesc de notele pe care sunt capabilă să le iau sau de capacitatea profesorilor care mă pregătesc pentru „examenul maturității” (mi se pare cel mai aiurea nume, dar să trecem peste…). Învățatul este cea mai ușoară parte.

Ce mi se pare mie că e cu adevărat obositor este pregătirea materiei. Se știe că materia (la orice disciplină) este extrem de stufoasă și plină de detalii mai mult sau mai puțin semnificative în funcție de drumul pe care fiecare și-l dorește.

Nu voi vorbi de mate sau bio pentru că sunt două materii pe care le învăț strict pentru bac, de „musai”, ci voi lua ca exemplu româna. Româna și engleza sunt cele două materii care chiar mi-au plăcut și pentru care mereu am lucrat cu plăcere, încă din gimnaziu. Și totuși, cearcănele pe care le puteți vedea în poza de mai jos sunt cauzate de română… Cum de?

Well… pentru simulări avem de pregătit 14 opere (+ vor mai fi 3 pentru bac). Dintre acestea, 7 sunt opere epice și una aparține genului dramatic, ceea ce înseamnă că pentru fiecare operă, există 3 tipuri de eseu care trebuie știute. În total sunt 30 de eseuri pentru simulare. Spun asta ca fapt divers, nu ca să mă plâng. Totuși acele 30 de eseuri trebuie pregătite fizic, pe hârtie. Eu am găsit metoda care mi se potrivește cel mai bine – fac un singur eseu, colour coded, care cuprinde toate cele 3 eseuri cu părți generale și părți specifice, 3 în 1 și, cred eu, asta e și cea mai rapidă și mai simplă metodă având în vedere că sunt o grămadă de informații care se repetă și aș pierde vremea să le scriu de 3 ori. Ei bine, de la materia predată la clasă din această carte subțire pe care o țin în mână și până la eseul pe care trebuie să îl scriu pe foaia de examen e drum lung. Să vă zic care sunt pașii pe care îi urmez în general: 1. Mă uit peste toată materia. 2. Găsesc secvențele care se repetă și le marchez ca fiind importante. 3. Sintetizez informațiile care sunt într-adevăr relevante pentru eseul meu. 4. Încerc să le leg cât mai coerent . 5. Scriu eseul o dată. 6. Realizez că am peste 1000 de cuvinte și că trebuie, de fapt, să scurtez totul pentru că mie mi se cer minim 400 de cuvinte (voi reveni la acest punct 6 imediat). 7. Ajung la o formă finală. (acești pași durează între 2 și 3 ore, depinde de operă) 8. Citesc de câteva ori. 9. Îmi fac o schemă prin care să rețin structura eseului meu. (cel mult o jumătate de oră)

Aș putea, foarte ușor, să iau o carte în care găsesc toate eseurile gata făcute și să le tocesc. Dar nu pot. Stilul meu de învățare este unul practic, logic, iar informația trebuie să se lege, să aibă sens și să fie coerentă în capul meu (noroc că în 98% din cazuri e coerentă și pe foaie). Pe mine cum mă ajută sistemul de învățământ din România? Suntem bombardați cu materie din toate părțile, profesorii nu pot decât să dea cu materia aia în noi și să treacă mai departe pentru că nu le permite timpul să stea pe loc. La clasă nu avem timp să aprofundăm, să gândim, să discutăm, să legăm idei coerent, ci doar să ne umplem caietele de materie în speranța că într-o zi totul se va ordona. Acea zi ar putea fi ziua de recapitulare, dar timpul e atât de scurt, iar materia e atât de multă încât singura variantă este să treci în revistă părțile importante ale materiei, fără să intri în detalii.

Revenind la punctul 6. Acum refolosesc eseurile din care am dat test, adaug „părți specifice” pentru fiecare tip și ordonez coerent informația. Ar fi minunat dacă nu aș fi avut aproximativ jumătate din eseuri făcute pe structura „veche” în care ni se cereau între 600 și 900 de cuvinte. Acum se cer minim 400 de cuvinte, dar trebuie să cuprinzi același volum de informație ca în 900 de cuvinte. Trebuie să tai și să spânzur din eseurile mele de 900 de cuvinte și să ghicesc, până la urmă, cât de mult pot să tai ca eseul să fie la fel de complet. Aici intervine timp pierdut, pagini rupte din cauza incoerenței și prea multă energie care trebuie investită...

Am început acum o săptămână să îmi ordonez materia. Azi, AMR 6 zile până la simulare, mai am un roman, 5 poezii și o operă dramatică de „ordonat”. Sunt obosită și mi-e ciudă că ratez lucruri importante cum ar fi vestea că Baia Mare 2022 a intrat în finala pentru titlul de Capitală Europeană a Tineretului și chiar ședințe sau timp petrecut laCentrul de Tineret Baia Mare în care m-aș dezvolta pe mine ca persoană. Nu mi-e frică de bac, nu fug de învățat și nu mă plâng de materia învechită sau de profesori, nu mă plâng nici de simulări (mi se par un context bun de a-ți testa nivelul).

În schimb, sunt nemulțumită de faptul că sistemul românesc de învățământ nu are timp să răspundă nevoilor mele, să lase profesorii să predea într-un ritm cu care să poată să țină toată lumea pasul, nici nu încearcă să se plieze pe alt stil de învățare decât tocit. Susțin ideea că schimbarea vine din noi… dar ce să mai schimb la mine? Schimbarea trebuie să vină și „de sus”. Compromisul nu e schimbare, lupta cu morile de vânt nu e schimbare, corupția nu e schimbare, vacanțele mai scurte nu sunt schimbare, la fel cum nici zilele libere nu sunt schimbare.

P.S. Încă sper că noi, tinerii, vom schimba ceva dacă ne facem vocea auzită… Așadar, tineri care citiți acest text, nu vă fie frică să vă ziceți și voi of-ul. Eu fac asta des și încă sunt bine