Primul meu eseu de antropologie/lucru cu tinerii - o scurtă reflexie

Tocmai am terminat de scris și de corectat primul meu eseu de antropologie/lucru cu tinerii. Din punct de vedere al procesului, nu s-au schimbat prea multe față de eseurile mele de la Literatură: ✔ mi-am ales o temă (puțin prea) originală

✔ am făcut o grămadă de research, ceea ce mi-a plăcut

✔ m-am enervat pe specialiști în general că nu-mi dau informația pe care o vreau, ceea ce este normal în experiența mea

✔ am găsit suficiente citate pe care să-mi construiesc eseul

+ am avut ocazia să-mi folosesc experiența de tânără și lucrător de tineret. Asta a fost ceva nou și sunt tare curioasă să primesc feedback.

Pentru că aceasta este o evaluare „formativă” (adică nu primesc notă pe ea), am vrut să testez limita pentru cât de mult putem folosi experiențe personale atunci când scriem eseuri de genul. Cred că am reușit să echilibrez cercetarea cu practica, dar am făcut și ceva ce ar putea să fie o idee foarte bună sau nu. În loc să fac un eseu tipic academic cu cuvinte pompoase, am creat o poveste, un colaj al experiențelor pe care mi le-au povestit oamenii zilele trecute, și am inserat-o în momente cheie din eseu. Ca o comparație cu eseurile literare - în loc să folosesc citate din literatură și să le discut, mi-am creat propria poveste de analizat. Oricum, n-am absolut nimic de pierdut din acest experiment. O să primesc feedback, o să am o discuție cu proful unu-la-unu, iar apoi o să știu ce e de făcut data viitoare.

De asemena, nu uitați, de-ndată ce primesc feedback o să-mi postez eseul pe blog. Așadar, dacă sunteți curioși, asigurați-vă că mă urmăriți!