top of page
Writer's pictureBea Konyves

Primul Examen - Gata!



M-am întors (momentan). Acum câteva minute am terminat al doilea eseu pentru primul meu examen. Mâine le voi citi pe ambele încă o dată și le voi trimite.


Cât timp scriam pentru examen am început să devin conștientă de rutina mea pentru productivitate. Mă concentrez cel mai bine dacă am lângă mine o cană de ceai, suc sau cafea - apă cu gust - sau ceva de ronțăit. De fiecare dată când mă opresc să mă gândesc am nevoie să beau sau să mănânc puțin. Altfel, mi-am dat seama că îmi ia mai mult să-mi procesez ideile. Dacă mi-e părul destul de lung (și acum este) e musai să-l prind. De asemenea, să fac exerciții dimineața și să-mi dau jos pijamalele sunt niște modalități grozave de a mă convinge să nu mă întorc în pat.


Totuși, în unele zile creierul meu pur și simplu nu funcționează. Ieri abia am reușit să scriu introducerea pentru eseu, 200 de cuvinte. Am stat în fața laptop-ului și m-am holbat la el toată ziua. Am încercat toate trucurile pentru productivitate, n-a funcționat nimic. Azi m-am așezat (cu șosetele mele cu unicorni) și am scris restul de 1300 de cuvinte.


De asemenea, e musai să vă spun că în sfârșit am avut o săptămână ploioasă aici, în Londra. Dar nu vă faceți griji, azi strălucește soarele iar prognoza meteo nu mai anunță niciun pic de ploaie.


7 views0 comments

Recent Posts

See All

Comentários


bottom of page