Prăjitura pe care o făcea bunica mea

Atenție! Acest articol vorbește despre doliu.

Credeam că nu voi avea un articol de scris despre acest Crăciun. Mă așteptam să fie despre cutii și mutat. Să ne bucurăm de colțul de Crăciun așteptând să ne vedem odată la casa nouă. Și este despre asta. Dar doliul și-a făcut loc în el. Pâș-pâș.

Acesta este primul meu Crăciun fără bunici. Fără bunica, Mama. Acum înțeleg cum doliul nu este un proces liniar. Vine și pleacă iar cele mai mici lucruri sunt cele care te înțeapă. Când m-am trezit dimineața, am decis că vreau să fac o prăjitură. Cum mă gândeam eu, o voce din inima mea a zis "kókuszos" (cu cocos, tăvălită). Părinții mei au caietul cu rețete al bunicii, așa că i-am rugat să o caute. Era chiar acolo, scrisă de mână ei, pe prima pagină a unei carte de rețete. Cu mențiunea că e potrivită pentru tava roșie și că e "finom és szapora" (gustoasă și...se face ușor și iese multă). Am găsit o bucată din ea în acea listă cu ingrediente și instrucțiuni. M-a făcut atât de fericită.

Doliul nu înseamnă doar tristețe și dor. Înseamnă și amintiri și bucuria de a găsi ceva ce te conectează dincolo de limitele vieții, timpului, spațiului...

N-aveam tavă roșie, dar știu la ce tavă se referea și am una de aceeași dimensiune. Nu am avut toate ingredientele așa că am fugit rapid la magazin. Am făcut-o. Am scăpat un pic de rom, dar așa făcea și ea mereu. Are exact același gust ca și atunci când o făcea ea.

Îi țin în suflet pe toți cei care sunt în doliul de acest Crăciun. Trimit de asemenea, iubire tuturor celor care își petrec sărbătorile cu cei dragi, fie că e față în față sau la distanță. Și o caldă îmbrățișare celor ce preferă să fie singuri sau nu sărbătoresc. Să aveți niște zile liniștite. ❤️