Poezia Părinților

Azi am ajuns chiar în locul prin care trece Meridianul Zero și am sărit dintr-o emisferă în alta. Ne-a dus Jeniffer după ce am terminat exercițiul de care vă spuneam ieri.

O să vă spun foarte pe scurt ce s-a întâmplat azi. Ne-am adunat toți cei din grupa lui Danny cu Jeniffer (pe Danny îl cunoaștem joi) și am făcut un pătrat din bănci ca să nu stăm aranjați formal. Pentru că i-am fost dragi ieri și pentru că i-au plăcut discuțiile cu noi, Jeniffer ne-a făcut cadou un exercițiu bonus. Practic, am avut de analizat două poezii. Prima suna așa (vă dați seama, am reținut-o!)

this poem intentionally left blank

(această poezie lăsată goală intenționat)

Dezbaterea a fost super faină. Unii s-au simțit deranjați de lipsa de punctuație, de contradicțiile poeziei care trebuia să fie goală și totuși avea cuvinte, de lipsa verbului și așa mai departe. Eu, m-am simțit ca acasă în fața unei poezii perfect normale, scrisă în 2001, în plin post-modernism.

Al doilea exercițiu a fost academic, formal. Ni s-a dat o poezie - tot modernistă, am avut câteva minute să o analizăm și să facem un scurt eseu. Ideea e să vadă Danny care pe unde ne situăm cu cunoștințele și în ce moduri interpretăm noi textele. Vom primi și feedback. Subliniez, FEEDBACK. Nu ne va spune nimeni că un eseu e mai bun ca altul, ci ne vor fi explicate părțile bune și părțile rele ale eseului nostru. Câțiva colegi nu au reușit să își ordoneze gândurile într-un eseu și la acel moment mi-am dat seama că e musai să scriu articolul ăsta.

Vă anunț de pe acum că nu mulți elevi din România au aceeași părere cu mine. Ce urmează să vă spun este strict experiența mea. În schimb, ne leagă lupta dintre informațiile pe care ne dorim să le asimilăm, și informațiile pe care suntem obligați să le asimilăm. Și insist pe acest aspect pentru că știu că dintr-o clasă de 29 de elevi, doar eu voi folosi în viitor toți termenii și analizele literare pe care le-am făcut în liceu.

Doar eu și Jeniffer știam azi ce este modernismul, post-modernismul și cu ce se mănâncă. Am știut să le explic colegilor care-i faza cu lipsa punctuației și toate celelalte reguli călcate în picioare de prima poezie. Le-am povestit și despre avangardă și cum făceau ei poezii punând cuvinte la întâmplare. Am fost singura care s-a simțit perfect confortabil în fața celor două poezii și singura care a înțeles mai mult decât textul și semnificația lui.

Apoi, nu am avut nicio dificultate în a-mi pune pe foaie analiza. În primul rând… În al doilea rând… De asemenea... În opinia mea… și puf! a fost gata eseul. N-a fost 400 de cuvinte ca la BAC, dar 100 de cuvinte am pus acolo.

E drept, am multe cunoștințe de literatură. Am citit câteva cărți de critică literară. Din setări, sunt un cititor activ și foarte practic care analizează fiecare text din cât mai multe puncte de vedere. Dar nu aș fi făcut nimic din toate astea dacă nu aveam în spate un profesor care să mă învețe tot felul de cuvinte premium din literatură cum ar fi ingambament (când într-o poezie versurile încep cu literă mică) sau mai știu eu ce. Am avut și experiența olimpiadei în clasa a 12-a care s-a mulat perfect pe cele două poezii de azi, fiind fix partea de materie pe care am învățat-o cu atâta drag. Dar, din nou, nu aș fi învățat programa aceea stufoasă dacă nu aveam îndrumarea unui profesor și un motiv - olimpiada. Poate că m-aș fi pus într-o zi să citesc o carte de teorie literară, dar fără să pun în practică prin tot felul de exerciții și analize, ar fi fost totul degeaba.

Pentru mine, româna și engleza au fost mereu cele mai importante materii. S-a văzut în note și în medii. Le-am învățat cu mult drag. Chiar și acum aș putea să scriu eseuri de BAC pentru că le-am înțeles și le-am făcut din suflet, nu le-am reținut pur și simplu. Dar sunt sigură că poate vreo 5% din elevii din România spun asta. Pentru restul, toate astea s-au șters cu buretele instantaneu pentru că nu era ceva care să îi intereseze. Când o să aibă nevoie un medic să știe că Plumb e o poezie simbolistă? Sau când o să aibă nevoie un IT-ist de caracteristicile modernismului?

Eu am putut să mă concentrez doar pe materiile pe care le-am considerat importante pentru viitorul meu. Am învățat cât am putut și la altele. De exemplu știam că voi învăța în orașul prin care trece Meridianul Zero sau că (a+b)²=a² + 2ab + b². Mai știu și că sistemul nervos se împarte din punct de vedere funcțional în sistem nervos somatic și sistem nervos vegetativ. Dar n-aș putea să vă spun cap coadă legea lui Ohm de la fizica. În schimb, vă pot povesti ore întregi despre istoria literaturii și despre cum mereu curentele literare apar ca răspuns la un curent anterior.

Totuși, aici intru într-un subiect sensibil și anume părinții. N-am fost niciodată presată de acasă să iau 10 pe linie la toate materiile. Ideea era să trec. Media 6 la mate era o bucurie. Chiar și așa, niciodată n-am fost în pragul vreunei corigențe deși pe primul loc a fost mereu voluntariatul. Iar asta fix pentru că ai mei au înțeles că în liceu programa e multă și inutilă și nu mă interesează direct toate cele 'șpe materii. Au avut încredere în mine că știu să mă împart între toate. Încredere e cuvântul cheie. Văd atât de mulți părinți care își supun copiii unui stres enorm și îi închid între patru pereți în ideea că vine BAC-ul fraților, copilu' tre' să stea acasă să învețe. Nu contează că e a 9-a, a 10-a, a 11-a sau a 12-a. Mereu școala e musai să fie pe primul loc. Atât de multă presiune... pentru ce? Câți elevi își doresc să fie cei mai buni din clasă la absolut toate materiile? Pe câți dintre ei i-ar ajuta asta? Răspunsul e simplu și vi-l poate da, cred eu, orice tânăr… Răspunsul este "prea puțini".

Programa din România mai are de suferit multe schimbări până când să ajungă cu adevărat okay. Aș putea studia la fel de bine literatură fără să fi auzit vreodată de Teorema lui Lagrange sau de Regula lui L'Hospital. Și la fel de bine ar putea studia și alții mecatronică și robotică fără să fi auzit vreodată de ritm iambic și trohaic. Dar până să ajungem acolo, ca elevi trebuie să ne luptăm cu presiunea care vine din toate părțile. Înțeleg că părinții și profesorii ne vor binele atunci când ne obligă să învățăm și să prioritizăm școala mai ales că viitorul fiecăruia dintre noi depinde de acel examen magic. Dar creierul nu funcționează așa. Nimeni nu îi ordonă omidei să se transforme în fluture. Schimbarea are loc natural. La fel e și cu elevii. Își setează prioritățile în funcție de propriile nevoi. Nu e exclus să greșească și să neglijeze un test pentru o piesă de teatru, de exemplu, dar ar fi mai util pentru ei să fie lăsați să greșească și apoi ajutați să își conștientizeze greșeala și să o înțeleagă. În niciun caz nu e okay să iasă un scandal monstru din asta. Un 3 la mate? Mare brânză! Mai bine să încercăm să vedem mai departe de el.

Îmi doresc ca mesajul meu să ajungă la cât mai mulți părinți și în special la cei care nu-și lasă copiii să se implice în lucruri care le fac plăcere pentru simplul fapt că școala TREBUIE să fie pe primul loc.

Atât pentru azi… Să medităm puțin la ce am scris aici.