Plovdiv 2023 - Un memento despre învățarea continuă

Experiența asta a fost despre noutate. Noutate pe care nu e ușor să o găsești după șapte ani de proiecte, învățare, și dezvoltare, dar care e mereu binevenită. Ce nu este nou, este că am nevoie să analizez situația pentru mine și dacă tot, mai bine las textul în lume în caz ca are cineva nvoie de el. Așadar, iată-ne aici.

Câteva elemente cheie de noutate, pe scurt:

• Să fiu de această parte a unui proiect European

• Facilitarea unei căutări de soluții (în loc de consultare sau livrare de conținut)

• Facilitarea unui atelier de trei zile (foarte diferit de o activitate de o zi!)

• Să lucrez cu participanți dintr-o varietate mare de background-uri și cu experiențe diferite

• Să co-facilitez cu Bibi

Mi-am petrecut săptămâna în Plovdiv, Bulgaria (Capitala Europeană a Culturii 2019). Eu și Bibi am co-facilitat un atelier/activitate de învățare despre Orașe. Tineri. Viitor. Practic, reprezentanți din șase orașe care au avut titlul de capitala tineretului și/sau culturii din Europa → Novi Sad - Serbia, Thessaloniki - Grecia, Strumica - Macedonia, Maribor - Slovenia, și Cluj-Napoca - România, s-au adunat să lucreze pe o soluție pentru a inova voluntariatul pentru tinerii din mediul urban. Eu și Bibi am fost cele care au ghidat acest proces prin metoda Design Thinking.

A fost prima dată când am lucrat pe căutarea unei soluții ca asta și a fost foarte diferit de o consultare. De fapt, diferențele sunt ca și eseurile de Antropologie vs Literatură - unul are formă de clepsidră și trebuie să restrângi ideile, iar celălalt e ca un clopot și trebuie să includă cât mai mult conținut cu putință. Adevărul e că nu-i gru, dar tot e chestie de exercițiu și durează până te prinzi.

În orice caz, lucrurile arată relativ simplu, nu-i așa? Multe cuvinte tehnice pe care ar trebui să fie ușor să le înțelegi dacă lucrezi în domeniu. O lecție rapidă despre „viața socială a proiectelor”...

Un proiect începe ca o propunere cu obiective și așteptări - foarte abstract.

(dacă se acceptă)

↓

Se întâmplă proiectul. Propunerea se traduce în activități concrete.

↓

Se scrie un raport de proiect care povestește realitatea să corespundă propunerii.

Cea mai grea parte din axa asta e când se întâmplă proiectul. Mereu există variabile, riscuri, sau schimări în ultimul moment, și oricât ai evalua riscurile tot nu poți prezice asta. Știu asta, mă aștept, și respect - am mai trecut prin asta ca manager de proiect sau voluntar activ, dar niciodată ca facilitator. Facilitarea vine cu o cu totul altfel de responsabilitate pentru că trebuie să te ocupi cu o variabilă gigantică - oamenii.

Cum am fost chemată să co-facilitez, m-am pus pe research, să adun sugestii pentru activitate, planificare etc. Procesul de traducere a început și de obicei cam atât e pentru o singură zi. Într-un atelier de trei zile, în schimb, trebuie să te întorci la plan după fiecare zi în funcție de noile tale cunoștințe despre participanți (personalități, nevoi, așteptări) și feedback-ul de la ei. Ai nevoie să gândești repede și să traduci proiectul mai departe și mai bine.

Asta a fost extrem de greu pentru mine și nu pentru că nu aș fi știut cum, ci pentru că o parte din mine voia să fie încăpățânată și să-și apere munca. Cum adică trebuie să-mi schimb planul pentru Ziua 2? E acolo și trebuie să facem ce scrie! Nu pot eu să vin acuma cu ceva nou! Planul meu era perfect, problema era altundeva. Am luat o gură de aer, mi-am mulțumit pentru tot ce am făcut, iar apoi m-am așezat cu Bibi să facem ce era de făcut. Feedback-ul final ne arată că am făcut o treabă foarte bună (facilitarea a fost evaluată la 9.3/10).

Mereu mi-a fost drag să lucrez cu Bibi. Am învățat cam tot ce știu despre scrierea de proiecte cu ea prin feedback și discuții. Ea este lucrătorul de tineret care a încurajat-o pe Bea Scriitoarea (zic eu). Încă îmi amintesc când am scris aplicația pentru un proiect DEIS la Gala Tineretului din România iar apoi am stat câteva ore împreună să o îmbunătățim. M-am simțit atât de bine văzând că am reușit să pun o fundație puternică pe care am putut să construim împreună. Era târziu, eram foarte obosite, dar știu că zâmbeam un zâmbet sincer. Pregătirea atelierului a fost foarte asemănătoare. Dar co-facilitarea are nevoie în plus de o anumită dinamică între cei doi facilitatori și chiar dacă te potrivești super bine cu cealaltă persoană, tot durează un pic să înțelegi și să schimbi anumite lucruri. Din punctul meu de vedere diferențele pozitive s-au văzut de la o zi la alta. Sunt tare entuziasmată pentru data viitoare, oricând va fi! La ultima sesiune de reflecție, am fost atrasă de această carte de Dixit și rezumă totul perfect:

Am avut multe de învățat din experiența asta, dar dacă ar fi să aleg un cuvânt care să le descrie pe toate ar fi ADAPTAREA. Să-mi dau voie în continuare să învăț (într-un mod agil, dacă e să folosim termeni premium). Învățare continuă, pe toată durata vieții. Experiențele nu sunt mereu atât de intense, dar mi-era dor de asta și de articolele care răsar din ele.

Mulțumesc András and Bibi că ați avut încredere să fiu parte din acest proiect. Mulțumesc tuturor participanților minunați pentru feedback. Sunt gata să încerc din nou și să văd ce iese.