PicniCafe

Pfuf… PicniCafe… What a day!

Vai, nici nu știu ce să zic despre ziua de ieri. Sincer, am multe de procesat și de aceea îmi cer scuze de pe acum dacă îmi pierd coerența pe drum. 😊

Bun, first of all, promovarea. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au dat share sau care mi-au citit postările. Postările astea au avut cel mai mare reach pe pagina Centrului. Mai exact, toate au fost văzute de peste 1000 de oameni. Când m-am uitat într-o zi la statistici am rămas surprinsă. Chiar nu mă așteptam ca textele mele să ajungă la atât de mulți oameni. Ba mai mult, mi-au mai zis și oameni cu care am vorbit că au citit postările și că le place cum scriu. Și nu cunoștințe sau genul de oameni despre care să zic că a fost doar de politețe. Impactul pe care îl are așa ceva asupra unei tinere care își dorește să devină scriitor e colosal. E o confirmare că pot face ceea ce îmi place și nu o să mă fac de rușine.

Apoi un goal de-al meu pe partea asta de PR a fost să încerc să sintetizez ceea ce vreau să transmit. Știu că nu toată lumea are răbdare să citească un text de vreo 1000 de cuvinte (cum probabil va fi și ăsta). Și iată că am reușit și asta. 4 din cele 5 postări luungi despre subiecte au avut între 400 și 500 de cuvinte și am reușit să transmit tot ce mi-am propus. Știu că am reușit să fac fiecare idee să fie solidă pentru că mi le citea Izabella pentru un feedback (sau litere mâncate) înainte să le postez și niciodată nu mi-a spus că ar fi vreo idee care să nu poată fi înțeleasă.

Ba chiar mai auzeam pe la păturile vecine câte o formulare care îmi amintea de textele mele și îmi confirma că lumea a rezonat cu ceea ce am scris (chiar dacă ideile erau ale lor, nu din postări). Mai mult, îmi dădeam seama că am înțeles bine cum funcționăm noi, tinerii, în anumite situații sau ce înseamnă pentru noi anumite subiecte.

Mi-a plăcut ATÂT de mult să fac promovarea. Totul a mers atât de perfect. Și în sfârșit am avut pozele pe care pot să zic că mi le doream. Am colaborat cuDidi și îi ziceam doar subiectul pentru care am nevoie de poză și când îmi trimitea poza, era fix ce se potrivea cu textul meu.

În plus, am avut și cantitatea perfectă de inspirație. Mă puneam să scriu, scriam introducerea#trademark, o legam de subiect și totul curgea perfect și coerent. Poate ați observat că mai am tendința să mă pierd în detalii. Și asta am învățat acum: cum să selectez detaliile care sunt cu adevărat relevante.

Acum organizarea… Mie nu-mi vine să cred că zice lumea că a fost super bine organizat! Și poate că așa a fost, dar cum eu eram și „host” (a trebuit să prezint subiectele, să urmăresc timpul de activitate și de pauză, să mă ocup ca totul să fie în regulă – liste de prezență și alte cele) și aveam de stat și pe la pătura despre educație financiară ca să urmăresc discuțiile, mă gândeam că toată lumea o să se plângă de cum am gestionat eu timpul. Dar se pare că haosul a fost doar în capul meu, iar pentru participanți și voluntari și lucrători de tineret totul a mers ca pe roate. Într-un fel îmi pare rău că nu m-am putut bucura de bucuria celorlalți, dar poate e mai bine așa.

De ce? Pentru că trebuie să învăț să accept părerile celorlalți. Atunci când organizezi nu poți tot timpul să urmărești tu ce se întâmplă. Uneori ajungi să te bazezi doar pe feedback-ul participanților. Până la urmă, e important ca EI să se fi simțit bine, oricât haos ar fi fost în capul meu. Și totuși dintr-un oarecare motiv asta e mai greu de acceptat decât „Ce fain cânți!” sau „Scrii foarte fain!”.

Pare prea frumos ca să fie adevărat. Oare chiar să am înclinații și spre youth work? Dacă e așa cum zice lumea și chiar a ieșit bine tot, pot pune încă un punct în plus la categoria: „Bea: scriitoare și lucrător de tineret”.

Hmm… știți ce mă gândesc acum? Dacă 8 voluntari și 5 lucrători de tineret sunt suficienți pentru o cafenea publică după care tinerii pleacă simțindu-se mai liberi, mai fericiți, mai încărcați de gânduri bune sau eliberați de greutăți (știu asta din interviuri și din sesiunea de feedback-uri, n-am inventat eu 😉 ). Oare cum ar fi dacă s-ar uni toți tinerii voluntari din lume și toți lucrătorii de tineret din lume și ar organiza o cafenea publică la care să participe toți tinerii din lume?

Da, suntem tineri, adolescenți mai corect. Cu toții avem problemele și dramele noastre și cu toții avem nevoie să știm că nu suntem singuri. Și nu suntem singuri, îi avem pe lucrătorii de tineret și pe tinerii care fac lucruri tot pentru tineri. Și pe lângă probleme și drame, avem de asemenea puterea și contextele și toate ingredientele pentru a le arăta celor care ne consideră o generație pierdută că suntem cel puțin atât de valoroși pe cât se cred ei.

- participând la PicniCafe cu Diana Sabo.