Pentru cățelul meu…

Azi Aventurile Pantofilor Noroioși îi vor fi dedicate dragului meu prieten, Blacky. A fost cu mine de când aveam abia 5 ani. Am crescut împreună. Dar, din păcate, câinii îmbătrânesc mai repede decât oamenii…

Am început să mă gândesc la asta când aveam vreo 12 ani, și credeam că voi avea în jur de 16 sau 18 ani când va veni acest moment. Mă gândeam că voi fi pregătită să îmi iau la revedere. Chiar credeam că nu o să plâng. Nu s-a întâmplat așa cum credeam eu la 12 ani. Plâng, dar e bine să plângi.

Totuși, cred că Bea de la 12 ani ar trebui să fie mândră. Este într-adevăr o zi foarte tristă, dar măcar sunt împăcată știind că a trăit fericit 14 ani - mai mult decât trăiesc de obicei câinii de talia lui - înconjurat de iubire și că s-a dus fără să se fi chinuit multă vreme.

Tuturor ne va fi dor de Blacky. A fost un câine bun.

Articolul in memoriam poate fi găsit aici https://bit.ly/Blacky-ro