„Patriotism” la distanță

1 Decembrie 2020, Ziua Națională a României. 

Nu mi-e rușine să fiu Româncă în UK. Nu mi-e rușine să fiu Româncă, în general. De fapt, nu mi-e rușine să fiu. Orice. Naționalitatea mea nu prea definește cine sunt eu. Beatrix e Latin. Konyves e Maghiar. Pot să vorbesc și să scriu la același nivel în Română și Engleză.

Dar e Ziua Națională și majoritatea compatrioților mei consideră că e singura zi din an în care e MUSAI să vorbești de bine despre țara ta. Eu nu simt asta. Și după ce am urmărit tot ce se întâmplă pe acasă, nu-mi vine deloc să-mi vorbesc țara de bine. Așa că am preferat să nu scriu mult anul acesta - niciun articol lung, doar niște obiecte la întâmplare albastru, galben, roșu pe care le-am găsit prin casă și un text scurt.

Voi spune doar că sunt mândră de câteva părți din țara mea. Sectorul de tineret crește - încet, dar sigur. Tinerii din România sunt minunați. Și niciodată nu o să mă opresc din a-i susține și din a împărtăși cu ei orice cunoștințe pe care le adun. Îmi doresc ca țara mea să crească și îmi doresc să fiu parte din acest proces. Dar de la distanță. Am nevoie de stabilitate și am nevoie de un loc în care pot scrie și mă pot asigura că nevoile mele de bază sunt asigurate. România nu este acel loc, dar îmi voi juca rolul de a o face acel loc.

Atât pentru azi.