Pantofii unei Mame Actrițe

Fiecare zi începe devreme. Foarte devreme. Mult prea devreme. Dar când te trezești și primul lucru pe care îl vezi e cel mai frumos zâmbet din lume, te umpli de bucurie.

Apoi, repetiții online pentru o nouă piesă de teatru: facem lectură, discutăm despre personaje și ne gândim cu toții la cât de important e contactul uman pentru meseria asta, schimbul de energie dintre actor și regizor, actor și spectator. Ăsta cred că e motivul principal pentru care teatrul dăinuie de mii de ani și nu va dispărea niciodată. Senzația minunată de a trăi o experiență transformatoare împreună. Sunt sigură că vom găsi în curând soluții pentru a ne bucura din nou de teatru.

În ceea ce mă privește, în toată perioada asta de izolare, care pentru mine a început oarecum din decembrie, când am născut, realizez că am trecut prin toate etapele "grief-ului" (doliului): negare, furie, târguială, depresie și acceptare, iar persoana care a murit este chiar vechiul meu sine.

Uneori ținem cu dinții de anumite situații, persoane sau obiceiuri care nu ni se mai potrivesc, care nu ne fac bine, neștiind că odată ce acceptăm schimbarea, ca parte constantă a vieții, la celălalt capăt ne așteaptă, într-un final, lumina. Odată cu această realizare m-am decis să fac câteva lucruri pe care mi le doream de mult timp și nu am avut curajul să le fac, printre care și să îmi public short story-urile aici: https://sabrinaalexandrava.wixsite.com/sabrinallex

Text scris de Alexandra Sabrina Vanci, actriță, mamă, scriitoare și lucrător de tineret.