O săptămână de Lucru cu Tinerii

Dacă vreodată uit de ce îmi place să lucrez cu tinerii atât de mult, vă rog, cineva, reamintiți-mi de această săptămână. Trimiteți-mi acest articol, trimiteți-mi postările de Muddy Shoes, trimiteți-mi o poză sau povestiți-mi o amintire și ar trebui să-mi amintesc cât de fericită - obosită, dar fericită - sunt în timp ce scriu asta.

Am fost în Baia Mare o săptămână. A fost ziua Bunicii mele în 11 (a făcut 90 de ani) și, pentru că Bea e Bea, am făcut o grămadă de alte lucruri - un Active Bystander Training la Centrul de Tineret, un atelier/consultare cu tinerii, un Active Bystander Training la un liceu privat, și mult timp petrecut la Centrul de Tineret. A fost o săptămână perfectă - exact cum îmi doresc să arate fiecare săptămână din viața mea odată ce termin cu Master-ul și avem și noi Centrul nostru de Tineret al DEIS UK.

E o experiență plină de satisfacție să fii de „cealaltă parte a baricadei”. Am să vă zic ce s-a întâmplat Marți, iar apoi o luăm înapoi de acolo.

Era seara târziu, iar eu le așteptam pe Diana și pe Bibi să se întoarcă să mai putem sta la o poveste înainte să mă întorc în Londra. Cât le așteptam, m-am pus la discuții cu câțiva voluntari. Când au ajung Diana și Bibi, au intrat și ele în conversație. Din exterior, părea că suntem niște lucrători de tineret și niște tineri vorbind după program. În interior, de fapt, a fost o sesiune informală* despre orientare vocațională, leadership, munca în echipă, comunicare, relații, și multe altele. Acum mulți, mulți ani eu eram în echipa tinerilor, absorbind totul, și bucurându-mă de fiecare subiect care apărea. De data asta, eu eram unul dintre lucrătorii de tineret și mă vedeam în tinerii de acolo - fericirea anxioasă atunci când ți se zice că ai niște skill-uri valoroase și poate chiar o carieră în fața ta, sentimentul brusc de relaxare când spui în sfârșit cu voce tare ceva ce te frământa, și regretul pe care îl simți atunci când trebuie să mergi acasă pentru că se face cam târziu și ai școală mâine. Ca lucrător de tineret, simți regretul, dar relaxarea se transformă în sentimentul că ai înțeles ceva nou despre un tânăr iar fericirea anxioasă devine satisfacția de a ști că ai încurajat un tânăr.

* Să ne amintim - există trei tipuri de învățare - FORMAL, NONFORMAL, și INFORMAL. Formalul este genul de educație pe care îl primești la școală cu o curriculă și evaluare. Nonformalul se referă la ateliere și alte activități care au obiective de învățare, dar care se petrec în medii mai relaxate și fără examene. Iar învățarea informală… se întâmplă - nu există niciun scop prestabilit sau vreun plan de acțiune.

Satisfacția asta a fost cu minte toată săptămâna. Cu o zi înainte, Luni, am facilitat Active Bystander Training-ul la un liceu privat din oraș. Participarea nu a fost voluntară pentru elevi - profii lor i-au adus la atelier, fără excepții. Nu am numărat câți tineri erau în cameră, dar puteau fi și 100. Le-am spus să-și folosească telefoanele și să vorbească fără să ridice mâna. Le-am pus întrebări și le-am validat răspunsurile. Am fost și în papucii lor. Știam cât de plictisitoare și enervante pot să fie aceste lecții „diferite”, așa că am încercat să fac din asta o experiență interesantă pentru ei. Cred că am reușit. Faptul că până și așa-zișii „golani” m-au ascultat în liniște și „chiar mi-a plăcut”-urile pe care le-am primit când ieșeau elevii din cameră, au fost neprețuite. În timpul pauzei, m-am așezat cu un grup de fete care au rămas în cameră și am povestit despre experiențele lor și ale mele cu bullying-ul și cât de frustrant este că prea puțini oameni pot face/vor să facă ceva pentru a rezolva problemele reale.

Este atât de important să ascultăm tinerii. Asta nu văd eu suficient aici, în Londra, și abia aștept noul an să începem să facem niște consultări cu și pentru DEIS UK. Sâmbătă eu și Bibi am co-facilitat un atelier - Orașe. Tineri. Viitor. Tinerii și-au creat orașul ideal iar apoi eu și Bibi am făcut schimb de echipe și am devenit factori de decizie, încercând să impunem schimbări în acele comunități perfecte. Tinerii noștri s-au ținut tare de valorile lor și au negociat din greu - eu nu le-am putut construi fabrici pentru a le eficientiza producția, iar Bibi nu le-a putut tăia copacii pentru a le face piste pentru biciclete. După, am povestit cum a fost să creeze aceste utopii și să negocieze schimbarea, iar apoi ne-am întors la orașul nostru real și la cum o fi să ai de-a face cu factori de decizie reali. Tinerii din ziua de azi… conștienți de realitatea în care trăiesc, plini de soluții creative, și gata să își asume schimbările pe care vor să le vadă, numa’ de ar asculta odată Adulții de ei.

Tinerii din ziua de azi sunt foarte „pe fază”. Am observat asta mai ales la Active Bystander Training-ul de la Centrul de Tineret. Din păcate, cu toții trăim într-o lume plină de abuzuri și alte chestii nasoale. În opinia mea, tinerii sunt mult mai atenți la toate lucrurile negative care se întâmplă în jurul lor. Până la urmă, în anii de adolescență ajung și ei față în față cu lumea. Totuși, tinerii sunt super inteligenți. Am avut 17 participanți la workshop, toți veniți de bunăvoie, toți interesați să ofere ajutor atunci când văd că ceva nu-i în regulă. Și chiar văd multe lucruri care nu sunt în regulă.

Sunt lucrător de tineret pentru că misiunea mea este să dau mai departe tot ce învăț. Dar sunt lucrător de tineret și pentru că eu cred în puterea tinerilor și pentru că știu că atunci când tinerilor li se dau oportunitățile potrivite, vor crește. DEIS Ro este o societate bazată pe iubire și respect în care tinerii sunt ascultați, implicați, și valorizați. DEIS UK există pentru a crea încă o societate de genul. Poate într-o zi va mai exista un DEIS care să mai creeze o societate din asta, până când într-o zi toată lumea va fi așa. Doar dați-le tinerilor spațiu pentru ei și susțineți-i.