O lume de 20 de ani

Am crescut cu muzică folk și concerte și cântări la toate petrecerile de familie. „Taina” a fost mereu una dintre piesele preferate și-mi amintesc cum în fiecare an și de fiecare dată când o auzeam mă gândeam cât mai e până să pot zice

În seara asta, Mamă, lumea e a mea

O lume de 20 de ani

Privește, Mamă, jocul și taci, nu întreba

E foarte simplu, este ziua mea.

Mi-aș fi dorit să pot cânta asta cu toată familia la un foc de tabără, să răsune tot cartierul, iar dimineață să ne mulțumească vecinii că le-am făcut seara mai bună cu muzica noastră. Dar nu-mi doresc să pun pe nimeni în pericol. Tot într-o lume de 20 de ani voi fi până la 29.

În ultimii ani am fost tot în mijlocul unor contexte de învățare - la 18 ani organizam ditamai festivalul național de Educație Non-Formală, iar la 19 ani eram în mijlocul cursului de Lucrător de Tineret. La 20 de ani sunt în mijlocul unei pandemii, probabil cel mai complex context de învățare pe care îl trăiește întreaga societate post-modernă.

Pentru mine 9 August e ca Revelionul - încep un nou an așa că mă gândesc cum a fost anul trecut și ce vreau să fac în următoarele 12 luni. Faza e că 20 sună a vârstă la care începi să îți dorești un job, o familie, casa ta, mașina ta, să mai slăbești, dorințe din astea de adult care face excursii la Ikea să se relaxeze. Și, deși îmi place Ikea la nebunie, nu simt să-mi fac o listă „de adulți” și sper să nu simt vreodată. Nu zic că cele enumerate mai sus nu ar fi valide pentru cei care rezonează cu așa ceva, ci pur și simplu nu e vorba de ceva ce aș pune eu pe listă. În schimb, anul acesta dorința mea de a schimba lumea devine încet, încet un obiectiv.

Deja consider că munca mea are impact asupra oamenilor din jurul meu. Nu e un impact mare și nu ajunge prea departe, dar orice mică schimbare e importantă. Știți voi, un pas mic pentru om, un pas mare pentru omenire. De acum puținul va deveni din ce în ce mai mult, iar până la finalul „deceniului” îmi propun ca impactul meu să fie oficial. Cărți, literatură, blog-ul, DEIS UK, proiecte, lucrător de tineret, voluntariat - sunt câteva cuvinte cheie pe care le folosesc tot timpul de 4 ani încoace și pe care voi continua să le promovez.

La 20 de ani pot să zic că mă simt pe drumul meu și sunt convinsă că am făcut cele mai bune alegeri. La fiecare pas câte ceva îmi confirmă că e bine ceea ce fac. Vă zic sincer că-mi vine greu să cred uneori că sunt și că pot, sindromul impostorului se numește. E greu mai ales când văd alți tineri de vârsta mea (sau chiar adulți în toată firea) care au decis să-și sacrifice fericirea pentru că au fost învățați că așa-i în viață. Nu-i chiar așa. În viață e nevoie de contexte în care fiecare dintre noi să ne putem descoperi, să explorăm pasiuni și oportunități și să vedem cum putem să combinăm utilul cu plăcutul. Și ar mai fi nevoie să nu mai judecăm oamenii dacă noi nu rezonăm cu pasiunea lor, dar asta e altă discuție.

Am fost și sunt privilegiată în tare multe aspecte ale vieții mele de la familie, la educație, la prieteni, până la oportunitățile de care m-am bucurat și mă bucur. Și mi-ar fi fost foarte ușor să rămân în bula mea și să nu-mi pese de ce se întâmplă în afara ei. A fost dureros și de multe ori mi-a venit să alerg înapoi la confort, dar nu am făcut-o. De ce? În primul rând pentru că am înțeles că există o grămadă de tineri care au nevoie de oportunități și în al doilea rând pentru că există o grămadă de tineri privilegiați care au nevoie să vadă lumea și din altă perspectivă. E nevoie de o punte între cei care pot și cei care au nevoie, iar toate câte s-au întâmplat până acum în 2020 nu au făcut decât să demonstreze asta.

În 9 August 2020, când împlinesc 20 de ani, încă îmi doresc să schimb lumea la fel de mult ca atunci când avem vreo 13 ani și începeam să înțeleg ce se întâmplă în lume. Acum, când împlinesc 20 de ani, am și uneltele necesare. Sunt pregătită.

Nu pune nicio întrebare

De întrebări m-am săturat

Nelămurită să rămână

Fie taina mea, fie taina mea, n-o-mpart cu nimenea.