Nonformal în sistemul Formal

Primăvara mea a început în forță. Azi (02.03.2021) am fost invitată să le vorbesc elevilor de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga”, Baia Mare despre mine și experiența mea de voluntariat și, împreună cu încă doi oameni - prieteni, aș zice - super implicați și proactivi, Radu Vele și Dan Carpov.

Întâlnirea a fost organizată de echipa FAR a școlii formată reprezentanți ai ciclului gimnazial care au o voce la nivelul clasei lor și face parte din programul „Școala Încrederii” dezvoltat de Wellbeing Institute și Mind Education în parteneriat cu Transylvania College și Școala pentru cuplu. Practic, prin acest program, profesorii și elevii lucrează împreună pentru dezvoltarea lor personală (da, atât dezvoltarea elevilor, cât și cea a profesorilor) și este axat pe promovarea celor 7 deprinderi ale unei persoane eficace (Stephan Covey).

Cât mi-ar fi plăcut ca și școala mea să-mi fi oferit mai multe astfel de contexte de educație nonformală. Cele mai faine amintiri pe care le am eu din școala generală și din liceu sunt cele în care ieșeam măcar puțin din strictețea și rigoarea sistemului formal și aveam ocazia să-mi văd profesorii cu alți ochi, în excursii sau când mă pregăteam pentru câte un concurs sau olimpiadă. Dar asta se întâmpla rar și orice relație care ar fi început să se formeze în acele scurte perioade de timp se evapora, de cele mai multe ori, atunci când ne întorceam la clasă.

Și Profesorii sunt Oameni. Trăim într-o lume în care respectul se câștigă prin încredere și în care adulții sunt conștienți că noi, ca tineri, copii sau elevi, avem nevoie să ne simțim în siguranță și să fim noi înșine. Odată ce se formează o atmosferă sigură în școală, parcă totul merge mai ușor. Pentru mine, de exemplu, a fost mereu ușor să pun întrebări sau să spun pur și simplu că nu am înțeles ceva, dar asta se datora acelor interacțiuni despre care vorbeam înainte prin care am început să văd peste „bariera” dintre elev și profesor. Comunicarea asta mă ajuta să înțeleg bine toate lecțiile, și atunci când venea vorba de învățat pentru un test era nevoie doar să mai trec o dată sau de două ori prin materie. Mereu mi-a fost mai ușor să înțeleg decât să tocesc.

Trebuie să recunosc că pe mine m-a „crescut” educația nonformală. Așa mi-am descoperit eu drumul în viață ca scriitoare și lucrător de tineret (nu pierd nicio ocazie să spun asta). Și mă gândesc acum oare cum ar fi fost dacă aș fi făcut pasul către nonformal mai repede. Educația formală nu este pentru toți la fel cum, de multe ori nici cea nonformală nu este neapărat pentru toți. Fiecare avem nevoie de experiențe diferite pentru a ne dezvolta. Deși nu pot să spun că nu m-am descurcat la școală, mereu m-am simțit mai bine făcând voluntariat și organizând proiecte la Centrul de Tineret.

Mai mult decât atât, mă întreb oare cum s-ar fi schimbat mulți dintre colegii mei dacă ar fi avut ocazia să vadă că profesorii sau, mai exact, activitățile pe care le facilitează ei pot să te învețe câte ceva despre tine și să te ajute să dezvolți niște competențe pe care le vei folosi mult mai des decât Teorema lui Pitagora. (Cu mențiunea că, totuși, am ajuns să folosesc de multe ori informații învățate la școală pe care le credeam inutile atunci când le-am învățat).

Schimbarea se vede în ochii elevilor. Știu acea privire. E privirea care spune „sunt aici, acum, și îmi place ce se întâmplă” sau „wow! eu fac parte din echipa care a organizat asta”. O tânără vorbea azi despre importanța impactului proiectului și despre satisfacția pe care au avut-o atunci când au început să vadă rezultatele. Și știu că și eu aveam azi acea privire și nu mă puteam opri din zâmbit. Se schimbă lucruri în sistemul formal - profesorii devin deschiși și lucrează, cu mare grijă, cu sufletele elevilor lor. La liceu, după ce au 14 ani, o parte dintre ei vor ajunge să facă voluntariat și poate vor cunoaște lucrători de tineret care îi vor ajuta să continue procesul, dar până atunci mă bucură atât de mult că nu sunt lăsați în derivă, ci încep să se dezvolte și pe plan personal de când sunt „mici”.

Mă bucur că am avut ocazia să îi întâlnesc pe acești elevi și dascăli minunați. Sunt mândră că am făcut mate cu doamna profesoară Ioana Popovič de la care am învățat că atunci când dau de un obstacol trebuie doar să mă dau un pas în spate și să caut o altă soluție. Și sunt atât de fericită că cel puțin o școală din Baia Mare a deschis poarta către nonformal și își încurajează elevii să se dezvolte cu adevărat.

La final, am să las câteva gânduri de la doamna Director Ioana Popovič:

„Suntem recunoscători pentru șansa oferită comunității noastre de programul „Povestea” astăzi denumit „Școala încrederii” și implicit de Fundația Transylvania College din Cluj-Napoca. Apreciem efortul oamenilor care cred în educație, în profesorii care pot crește lideri. Programul „Școala încrederii” umple un gol și repoziționează câteva piese în întreg procesul de învățământ astfel încât copilul să fie pe primul loc, nevoile sale să fie recunoscute, înțelese și adresate. Nu se reface școala de la zero, nu se schimbă materiile, se construiește însă un cadru în care elevii pot să fie mai încrezători. Crearea acestui cadru începe în afara clasei cu profesorii care sunt ajutați să-ți redefinească rolul în clasă, să fie conștienți de impactul pe care îl au asupra elevilor. Ulterior ei sunt cei care transferă încrederea către clasă prin activități în care elevii își descoperă potențialul, prin lecții care sunt predate împreună cu ei, printr-o atitudine care încurajează să fie mai deschisă nu le fie teamă să-și spună punctul de vedere. La nivelul școlii exista echipa FAR a profesorilor, dar și cea a elevilor ghidați de consilierul școlar Ghita Patricia. Coordonatorul la nivel de unitate pentru „Școala încrederii” este prof. Chis Camelia.”