Niște teatru

Ieri am fost dusă la teatru - * am fost dusă * pentru că, repet, oricât de mult mi-ar plăcea să merg la teatru, nu am energia mintală să caut piese și așa mai departe. Mai ales în Londra unde opțiunile sunt absolut copleșitoare. Spre norocul meu, am prieteni ca Jeanine și Petra care îmi trimit un link și-mi spun „hai să mergem”. Mulțumesc!

Am văzut ‘TRUTH'S A DOG MUST TO KENNEL’ cu/de Tim Crouch la Battersea Arts Centre. https://bac.org.uk/whats-on/truths-a-dog-must-to-kennel/ Aș putea să încerc să vă explic despre ce a fost, dar e un pic cam complicat - practic era Tim Crouch cu ochelari VR absorbit de „King Lear” de Shakespeare, dar în același timp juca și o reprezentare non-VR a Bufonului. Are sens? Nu? E okay, nu prea era scopul piesei să aibă sens. Tot ce contează e că mi-a plăcut mult.

La un moment dat Crouch vorbește despre cum teatrul e mort… Poate oi fi eu în vreun fel de negare, dar eu nu cred că este. Prefer să călătoresc o oră cu overground-ul să văd o piesă de teatru decât să mă uit la un film. Poate sunt doar eu… dar teatrul era plin de oameni care au decis să-și ia din timp. Oameni care merg la teatru. Un fel de oameni frumoși. Iubesc să merg la teatru.