Mins cea Galbenă

Mi-am zis de multe ori că sunt la fel precum camera mea: colorată și plină de lucruri random care nu au vreo legătură anume. Nu cred că am susținut vreodată ceva mai adevărat.

În general, și mulți pot confirma asta, nu am stare. Fug de colo colo, îmi umplu zilele, săptămânile și lunile cu training-uri, discuții interesante, scris, voluntariat, teme, cursuri și lucruri extra și mai respir când îmi aduc aminte. Viața mea e ca o mișcare browniană (termen învățat la cursul de dans), adică în mare parte imprevizibilă.

Nu credeam că o să reușească cineva să mă țină în casă mai mult de două zile. Și uite, totuși, că au trecut două luni, iar eu mă mir pe zi ce trece de rezistența de care dau dovadă. Adevărul e că, deși sunt, practic, închisă în casă, viața mea nu e deloc mai puțin activă.

Unul dintre lucrurile pe care le-am prioritizat în această perioadă e platforma OpportuniTool, puntea dintre tineri și ONG-uri, locul unde se pot căuta și încărca oportunități. Mă bucur mult să fac parte dintr-o astfel de mișcare, nu doar pentru că îmi doresc ca și alții să aibă parte de contexte de învățare, așa cum am avut eu, ci și pentru că e pentru mine însămi un mod bun de a învăța. Obișnuiam să glumesc cu asta, dar simt de multe ori că fac munca unei secretare și chiar cred că aș putea ieși una bună din toată treaba asta.

Faptul că stau în casă nu e un capăt de lume. Sunt recunoscătoare pentru această parte a vieții mele și încerc să profit de asta. Mi-e frică că dacă o să stau să mă plâng pur și simplu de asta până trece, o să ratez fără să-mi dau seama o experiență unică și plină de însemnătate. Normal că mi-e dor de afară și de oameni și de tot ce făceam înainte, dar viața nu se termină în casă. Eu, cel puțin, cred că m-am împrietenit mai bine cu camera mea (și cu cea fizică, și cu cea interioară).

**

Text scris de Mins (Minodora Popan), o voluntară foarte activă (chiar și în vremurile astea).