Masă pentru Doi

Atenție! Acest text conține scene de violență sexuală!

O femeie înaltă, brunetă, pe la douăzeci și ceva de ani, cu pielea de un maro-deschis delicat, trăiește viața pe care mama ei și-a dorit-o dintotdeauna: o casă, o mașină, un soț iubitor care să o întrețină. Nu conta că acea casă enormă erau mereu goală, mașina era mereu stricată, iar soțul abia petrecea niște timp acasă. Rebecca locuia mai mult singură, la sute de kilometri distanță de prieteni sau familie. Jack a trebuit să se mute chiar după nuntă, a fost promovat rapid și a început să călătorească în orașe diferite în fiecare lună.

Rebecca era o nevastă bună. S-a trezit devreme Miercuri și a început să curețe casa bucuroasă. Și-a pregătit cele mai frumoase haine - Jack avea să vină acasă ziua următoare. A fost plecat aproape o lună și îi era dor de el. De asta a decis să îl surprindă cu mâncarea lui preferată - supă minestrone și friptură de vită cu sos de gorgonzola și cartofi piure. I-a venit ideea seara trecută, fix înainte să adoarmă, așa că nu avea niciunul dintre ingrediente, cu excepția unor cartofi.

Cum a terminat de curățat și toată casa strălucea, Rebecca și-a schimbat hainele și a fugit la mașină. A încercat s-o pornească o dată, de două ori, de trei ori, iar apoi a mers la stația de autobus de lângă casa lor. Nu o deranja să fie singură în majoritatea timpului, dar când i se strica mașina, și-ar fi dorit să aibă un bărbat aproape. Jack ar fi știut cum s-o repar instantaneu, mereu știa.

Autobusul era mai mult gol și s-a oprit doar de două sau trei ori, așa că Rebecca a ajuns la Kaufland* una-două. A ales cu grijă cea mai proaspătă carne și cele mai coapte legume, a luat un tort pentru desert, iar apoi s-a uitat la toate reducerile și a mai pus câteva produse în coș. La casă, Rebecca s-a bucurat să se întâlnească cu prietena ei - o casieriță în vârstă căreia îi plăcea mereu să povestească cu ea despre toate câte se întâmplă în lume. Era ora 19 și mult prea întuneric afară pe când Rebecca pornea spre casă cu pungi grele.

Ploua - era o ploaie enervantă de sfârșit de Noiembrie, iar străzile erau mai mult goale. A urcat în autobus și s-a așezat pe singurul loc gol, lângă un bărbat ciudat care purta un hanorac cu glugă, ochelari de soare, și o eșarfă mare care acoperea tot ce mai rămăsese din fața lui. Rebecca și-a scos telefonul din buzunar și a observat că avea trei apeluri ratate de la soțul ei.

— Jack, iubire! Salut! Scuze că n-am răspuns. Eram la cumpărături. E totul bine?

— Liniștește-te, dragă. Totul e bine. Nu prea pot vorbi acum, dar voiam să-ți spun doar că mai trebuie să stau aici până Vineri…

— Oh… Atunci ne vedem Vineri… Mi-e dor de tine, iubitule… Casa e așa de goală fără tine…

— Știu. Și mie mi-e dor. Ai grijă de tine. Ne vedem Vineri.

‘Jack, honey! Hello! I’m sorry I didn’t pick up. I was out shopping. Is everything okay?’

‘Slow down, sweetheart. Everything’s fine. I can’t talk too much now, but I just wanted to let you know I’ll have to stay here until Friday….’

‘Oh… Then I guess I’ll see you on Friday… I miss you, darling… The house is so empty without you...’

Rebecca s-a întors spre geam și se uita dezamăgită cum plouă, chiar spera ca Jack să vină acasă la timp măcar o dată. A fost o prostie să creadă asta. Ar fi trebuit să știe deja că șeful lui Jack era un măgar pe care îl doare în fund de viața lui Jack. Pierdută în gânduri, Rebecca aproape că și-a ratat stația, dar a apăsat butonul la timp. Când a coborât, se simțea de parcă o urmărea cineva, dar a ignorat sentimentul. Nu a fost singura care s-a dat jos din autobus și, bineînțeles, nu era singura care locuia în zona asta. Clar se uita la prea multe documentare cu crime în ultima vreme. Chiar când era pe punctul să deschidă ușa, a auzit niște pași care se apropiau în grabă și, înainte să apuce să intre, un bărbat a prins-o de ceafă și a împins-o în casă. Glugă și ochelari de soare, era bărbatul din autobus. Voia să țipe, dar vocea îi înghețase. A încercat să se apere, să lovească și să zgârie, spunându-i bărbatului că soțul ei ar putea să apară oricând, dar la ce bun când și el știa că Jack nu vine? Bărbatul a tras-o în bucătărie și a lovit-o în față. Ultimul lucru pe care l-a văzut Rebecca a fost cum își dădea jos pantalonii. Apoi a leșinat pe gresia rece.

Când s-a trezit, era dezbrăcată și acoperită de vânătăi. Nu mai era nicio urmă de bărbatul necunoscut. A rămas întinsă acolo, tremurând, fără să știe ce să facă. Ar fi putut să sune la poliție. Dar ce să le zică? Nu avea nici cea mai vagă idee cum arăta bărbatul - fața lui era complet acoperită. În plus, atâtea femei nu sunt luate în seamă atunci când raportează așa ceva. Și apoi, și dacă suna, ar fi fost întrebări și polițiști prin casă, ar fi trebuit să meargă pe la doctori, și poate chiar la judecătorie. A văzut ea într-un documentar, dura mult. Jack venea acasă în două zile, nu avea ea timp de așa ceva. Așadar, în loc să sune la poliție, a forțat un zâmbet și l-a sunat pe Jack, încercând să uite evenimentul oribil. Au vorbit până târziu în noapte iar vocea lui făcea ca totul să pară departe și lipsit de importanță.

După patru ore la telefon, Jack a închis și a adormit, dar Rebecca nu a putut în acea noapte. Totul revenea de fiecare dată când închidea ochii. A închis toate ușile și le verifica din oră în oră. Dacă se întoarce pentru încă o partidă? A început să curețe casa de nebună. Încerca să nu se gândească la nimic. Rebecca spera ca totul să dispară atunci când Jack ajungea acasă. Dar ce avea să facă? Nu putea să-i spună, i-ar fi ruinat timpul petrecut acasă. El ar insista să fie raportat incidentul iar apoi ar veni poliția și ar fi întrebări și judecătoria. Ar fi atât de nervos! Dacă Jack n-are s-o creasp? Poate ar crede că avea o aventură cu cineva și încerca doar să o ascundă. Ar vedea vânătăile. Ce avea să-i spună? A alunecat și a picat. Nu avea niciun sens. Dar dacă… Dacă era însărcinată? N-avea cum să ascundă asta. Sau poate ar putea să-i spună lui Jack că e copilul lui. Oricum voiau să încerce să facă un copil. Dar Rebecca nu voia un copil cu străinul ăsta. Trebuia să-i spună lui Jack. Ar înțelege-o și ar cumpăra o mașină nouă poate, una care să nu se strice așa des, și atunci nu ar mai trebui să ia autobusul niciodată în viața ei. Nu, n-ar putea…

Rebecca punea masa pentru doi. Purta o fustă lungă, roșie și o cămașă neagră. Aceasta era ținuta preferată a lui Jack și a ei. Mâncarea era gata, iar fiecare colț al casei strălucea de curățenie. Nu mai avea nimic de făcut, numai să stea și să aștepte. Dar așteptatul ăsta era copleșitor. Gândurile ei se răstălmăceau, aducând înapoi bărbatul, noaptea aceea… Ce avea să facă acum Rebecca? A oftat puternic și a început să plângă. Avea nevoie să plângă.

O mașină a parcat în fața casei. Rebecca și-a șters lacrimile și a fugit agitată la fereastră. A auzit sunetul cheilor iar apoi cum se deschidea încet ușa din față.

— Iubito! Am ajuns acasă.

*În povestea originală magazinul este Sainsbury’s, dar am decis să schimb denumirea pentru a face povestea mai realistă.