Luni Luni Luni
Azi a fost o Luni. Nu o Luni obișnuită - n-a fost totul despre muncă - dar s-a simțit fix ca o zi de Luni. Ce am făcut azi? Am citit ceva pentru facultate. Am mai „studiat” o unitate din cursul de Self-Harm and Suicide Prevention (o să fac și a doua evaluare în următoarele câteva zile). Iar apoi eu și J am mers să ne întâlnim cu Petra. Am făcut și niște planuri de eveniment. Bineînțeles, am uitat să fac o poză în vreun moment interesant, așa că aici aveți o poză cu eReader-ul meu care afișează un articol pe care l-am citit azi.
Un moment de reflexie
Cum mă simt? Sunt obosită fizic. Îmi simt ochii cumva grei iar vremea asta neașteptată de Primăvară mi-a activat durerea de sinusuri/de cap. Cum pot să fac să fie mai bine pentru corpul meu? O să iau un Paracetamol și am să încerc să nu-mi mai obosesc ochii cu lumini puternice după ce postez asta. De asemenea, o să mai beau niște apă în plus.
Gânduri? Mă gândesc la… relația dintre oameni și relații. Mi-e în cap chestia asta de ceva vreme - e o întrebare care ține mai mult de lucrul cu tinerii. Nu am răspunsuri chiar acum, dar am să las totul să se proceseze în background pe măsură ce mai observ lucruri.
Sentimente? Mă bucur de ziua asta. Sunt mulțumită de productivitatea mea, dar sunt și super fericită că am ieșit puțin. Acum abia aștept să vină și V acasă să pot să stau și cu el.
Un moment de Aha! - asta înseamnă „obosită dar fericită”! Corpul meu are nevoie de niște atenție specială, dar gândurile & emoțiile mele sunt pozitive. Chiar merită să pui întrebări și să aștepți cu răbdare să vină un răspuns. Aș putea explora asta mâine la terapie!
Comments