top of page
Poza scriitoruluiBea Konyves

Let it snow - PARTEA 3 DIN 4

It’s the most wonderful time of the year



A trecut timpul. Habar nu am cât. Într-o zi a început să ningă. Foamea și lipsa somnului mă copleșeau și mă simțeam bolnav. Nu mai aveam nicio idee încotro mă îndrept. Pur și simplu continuam să umblu doar să nu îngheț și ca zăpada să nu mă acopere de tot. N-aveam nicio idee unde eram când m-am prăbușit.


Scuze că a durat atât, copile. I-am zis lui Arty să nu mai cumpere ceai verde vărsat, dar ăla-i preferatul lui și bla bla bla. Nu-i de mirare că îl confund tot timpul cu alte frunze verzi la vrac pe care le avem în camionul ăsta. Arty. Haha. Urăște să i se zică Arty dar eu tot îi zic Arty mereu. Morgana și-a numit mâța Arty. Tipul ăsta mare s-a supărat atât de tare, dar Mama Morgana nu a schimbat veci numele pisicii.


Damon, băiete, să fiu sincer cu tine, eu te pot învăța trei lucruri. Să rulezi. Să faci șmecherii cu cuțite și arme. Și să dormi oriunde, oricând și oricum. N-o să fiu niciodată exemplul bun, dar mereu o să fiu un fel de frate de treabă. Dacă ai nevoie de ceva, întreabă-mă pe mine. Tipul mare o să zică nu, eu o să zic da și o să-l calmez pe gigantul protector. Îi vezi ochiul? Nu-mi amintesc veci ce naiba a pățit, dar îmi amintesc că eram la infirmerie la pârnaie pentru că mă simțeam super nasol de la mâncarea lor de căcat și uriașul meu apare cu ochiul ieșit din orbită. Îmi tot zice că a ieșit din greșeală, dar jur că am o amintire că mi-a zis că și l-a scos să mă vadă după ce a auzit că-s bolnav. Dar niciodată n-o să recunoască. Haha. Și-a scos ochiul să mă vadă. Ce stupid. Arty e idiot uneori.

- Pot să te întreb ceva… Gyz?

OH, DROGURILE MELE! Copilul poate vorbi?! Sigur, prietene, întreabă-mă orice.

- Cum ați ajuns voi la închisoare?

Oh… A fost o mare grămadă de căcat. Lui Arteus nu-i place să vorbească despre asta, așa că să-ți ții gura când e în zonă. Era copilul ăsta. Copil, măr rog, avea vreo 17 ani sau ceva pe acolo. Și a făcut el ceva chestii dubioase care l-au omorât. Acum, copilul era aparent un fel de frate de-al lui Arteus. Practic, taică-său se juca prin oraș și a lăsat-o gravidă pe doamna asta și apoi, pentru că nu-și poate asuma nimic, a plecat. Mulți ani mai târziu, copilul îl găsește pe tată, tatălui nu-i pasă, copilul îl găsește cumva pe Arteus și devin destul de apropiați. Așa e el, un tip de treabă, gata să-și dea inima pe tavă. Așadar băiatul e omorât. Și cine-s ultimii oameni care l-au văzut în viață? Eu și Arty. Așa că începe poliția să pună întrebări, găsesc arme prin casă, una care întâmplător coincidea cu arma crimei, și zic că noi l-am omorât. Jurații voiu să dea vina și pe Morgana, așa că am pledat vinovați să o salvăm. Acum e partea amuzantă. Morgana face niște research și descoperă că Arma nu era a noastră. Era o armă de căcat, de calitate proastă pe care Morgana n-ar ține-o veci în casă. Era una din alea în care nu poți avea încredere și doar face BOOM! când o ții în mână și creier peste tot. Așa că Mama continuă să sape până își dă seama cine ne-a înscenat. Așadar, după un an în spatele gratiilor, îl găsește pe tipul real și îl „convinge” să se predea. E atât de tare femeia asta!

Noi am ieșit, el a intrat, dar cazierul nostru e tot murdar… De aia noi suntem aici, vânzând droguri. Când sistemul te dezamăgește, anti-sistemul îți întinde o mână. Îmi doream să fiu lucrător de tineret. Să fiu acolo pentru adolescenții care trec prin căcat. Cum am trecut eu. Niciun copil nu merită să fie traumatizat de bullies idioți și niciun copil nu merită să fie atât de traumatizat să devină un bully. Dar în toate locurile în care am aplicat căutau pe cineva cu zero condamnări. Iar eu am una falsă pentru crimă… Să-ți zic ce-mi doresc eu de Crăciun în 2020. Îmi doresc să fac suficienți bani să îi mituiesc pe idioții ăia să-mi curețe cazierul ca lumea și să mă întorc la școală. La dracu, băiete. M-ai făcut să mă emoționez aici. Ești suficient de în viață să ni te alături la ora de Crăciun?


Ascultă povestea aici:



0 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comentarios


bottom of page