Jurnal de voluntar la Street Delivery

Jurnal de voluntar la Street Delivery Baia Mare - Poezia e în Stradă

27.06.2019, ora 15.21 AMR 1 zi – Street Delivery 3 zile – BAC

Status: entuziasmată pentru Street Delivery, plictisită de aceleași eseuri de BAC.

Parcă încep să înțeleg de ce BAC-ul se mai numește și Examenul Maturității. „Porecla” încă îmi displace maxim, dar mi se pare că totuși are un sens. De când a început vacanța pentru noi, elevii de a XII-a, sunt mai mereu pusă față în față cu o listă de task-uri pe care trebuie să mi le gestionez singură. Fie că e vorba de a face mate, a citi una-alta la română sau bio, sau de a scrie și programa postări pe pagina Asociatia DEIS sau Street Delivery Baia Mare, odată ce sunt pe lista mea de task-uri pentru o zi, ele devin sfinte și nu accept să nu fac tot ce mi-am propus. Și cumva reușesc să găsesc echilibrul între ele. Mai mult, nici nu mă simt obosită, stresată sau sub presiune.

Uitându-mă puțin la programul meu de săptămâna trecută, mi-am dat seama că tot echilibrul din programul meu se datorează faptului că am reușit eu să îmi echilibrez viața și am învățat câtă energie pot și e nevoie să investesc în fiecare activitate pe care o fac. Îmi dau voie să fac doar atât cât pot și la finalul zilei trag linie și sunt mândră de câte am reușit să fac. Și nu o zic ca și pe o consolare pe principiul „atât am reușit să fac azi”. Nu am simțit nici un moment nevoia unui „mâine va fi mai bine”.

Dar să revenim la ideea de maturitate. Acum mă aflu între două mari responsabilități: Street Delivery și BAC. Unii ar zice că e clar că BAC-ul trebuie să fie pe primul loc și nu se poate să mai existe nimic pe lângă el. Unii ar zice că trebuie să stau închisă acasă sau la bibliotecă să învăț pe rupte vreo 8 ore pe zi până îmi scurtcircuitez toți neuronii. Pentru unii e foarte posibil ca asta să funcționeze. Eu nu sunt printre ei. Deși puteam să aleg să nu mă implic în Street Delivery pentru că vine BAC-ul și aș fi fost înțeleasă, am cântărit cele două experiențe, am calculat cam cât timp pot și vreau să investesc pentru fiecare din ele și la final mi-a dat cu plus. Pe plan personal, Street Delivery mă ajută enorm de mult. E cel mai mare eveniment pe care l-am promovat vreodată, am avut de scris și poezii (veți afla în week-end care-i faza) și am ocazia să înțeleg ce se ascunde în spatele unui ditamai evenimentul. Și BAC-ul în sine, ca experiență, mă ajută și voi face o postare și despre asta pentru că în spatele eseurilor, integralelor și grupelor de sânge se ascunde chiar ideea de maturitate. Totuși, mă ajută mai mult ele împreună. E musai să îmi gestionez bine timpul și e musai să nu lenevesc decât atunci când îmi propun să fac asta. Dacă nu mi-ar fi programul calculat oră cu oră, credeți că aș sta mai mult să învăț? NOPE. Și cred că e o dovadă de maturitate faptul că am luat niște decizii care mi se potrivesc și că îmi asum atât responsabilitățile de voluntar, cât și de elev și că reușesc să le gestionez.

Unde vreau să ajung cu această pagină de jurnal? Sincer, habar nu aveam când am început să scriu. Voiam numai să îmi văd gândurile, dar mi-am dat seama între timp.

Sunt o mulțime de părinți care își obligă copiii să pună mereu și mereu școala pe primul loc, îi privează de orice fel de activitate care nu ține de școală sau care chiar le-ar putea face plăcere. Unora le face plăcere să învețe ore în șir, și e okay, dar nu toți suntem așa. Unii avem nevoie să facem voluntariat, să învățăm altceva în alte moduri. Unii excelăm doar în ceea ce ne place și ne vine natural și nu suntem dispuși să facem ceva fără „slova de foc”. Pentru unii succesul nu-i ascuns nici în bio, nici în mate, ci în ceva total paralel cum ar fi lucrul cu tinerii sau organizarea de evenimente. Tinerii au nevoie să descopere acele lucruri care îi pasionează, care li se potrivesc și la care sunt buni, iar școala nu face asta decât pentru o parte din ei. Nici nu e de datoria școlii să o facă.

Uitându-mă înapoi văd cum fiecare element din background-ul meu a evoluat înspre ceva pozitiv doar pentru că am avut atât susținere și libertate, cât și feedback-uri sincere și îndrumarea necesară. Mi s-ar părea minunat ca toți tinerii să poată beneficia de asta. Și nu, de data asta nu voi promova lucrătorii de tineret pentru că nu doar ei sunt responsabili de evoluția tinerilor (deși ei sunt probabil maeștrii acestei „arte”), căci de asta pot și ar fi bine să se ocupe și părinți, profesori sau chiar alți tineri în funcție de situație.

După această scurtă pauză mă voi întoarce în lumea mea colorată cu Street Delivery și BAC. Am tot felul de gânduri așa că o să mai postez zilele astea pe aici, iar când agenda mea revine la normal sper să fiu pregătită să îmi lansez blog-ul care dospește în neștire de câteva luni bune.

„Răzbim noi cumva la lumină”…

Photo Jeanine Celine