top of page
Poza scriitoruluiBea Konyves

Gânduri despre această operă Literară Românească



Înainte să vă zic ce gândesc, aș dori să menționez că în continuare cred cu tărie că Literatura Română ar trebui să aibă un loc special în teoria literară. Analizarea ei prin critica Occidentală nu-i face cu adevărat dreptate.

Moromeții” este o carte foarte interesantă. Ce-mi place la ea e că descrie foarte realist viața la țară în România anilor 1930. E foarte violentă, sexistă, și rasistă, dar asta era realitatea și ar trebui să învățăm despre ea și din ea. Din păcate foarte multe comportamente și discursuri nu s-au schimbat deloc în aproape un secol. Explică multe…

TOTUȘI


Cea mai mare problemă pe care o am cu cartea asta e că e scrisă într-un mod foarte neatractiv. De multe ori cartea spune mai mult decât să arate, ceea ce o face foarte monotonă. Zici că-i o masă fără sare, iar mie îmi place mâncarea cu foarte puțină sare (pe bune). Nu-mi plac nici paragrafele lungi de descriere sau stilurile complicate. Prefer echilibrul. Romanul ăsta nu e echilibrat.


Atât am avut de zis. În afară de asta, mi se pare interesantă acțiunea și sunt foarte curioasă cum vor merge lucrurile. Cred că o voi termina în weekend.


1 afișare0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page