Experiența de Mall
Când am fost să (încerc să) donez sânge am descoperit giganticul Westfield Shopping Centre. Mult timp după ce am venit în Londra, nu prea am găsit mall-uri „tradiționale”. Sau erau micuțe și mai mult afară sau erau construite în jurul unor supermarket-uri (da, am și locuit în Bexley și a fost și o pandemie). Așadar, acum că am găsit un mall ca lumea, a fost musai ca eu și V să mergem să-l explorăm.
Niciunul dintre noi nu e mare fan al mall-urilor. Totuși, pe mine mă tentează să-mi iau o salopetă iar V se gândește să-și ia pantofi noi, deși nu știe exact de care. Eu nu mi-am luat nimic, dar măcar V a văzut niște opțiuni de pantofi. Ne-am luat prânzul la Nando’s ceea ce e mereu minunat. În afară de asta, ne-am făcut experiența de mall pentru următoarele luni/următorii ani.
Comments