Ducem muzica în stradă 2018

Știu că e târziu și probabil ar trebui să dorm la ora asta având în vedere că mâine mă trezesc cu noaptea-n cap, dar nu pot să las vibe-ul pe care îl acum să treacă fără să îl salvez. Acum doi ani scriam în jurnal despre cât de fericită m-am simțit după primul meu contact cu Ducem muzica în stradă, dar din moment ce în ultima vreme mi-am mutat jurnalul în online… anul acesta la a 3-a ediție la care particip eu (a 4-a ediție a evenimentului) voi scrie aici…

Pentru mine anul acesta Ducem muzica în stradă nu este despre a mă descoperi pe mine, ci despre a descoperi oameni. Și cum veneam eu spre casă acum, după o zi în care am fost organizator aka „patroană obosită” (așa ne-am denumit eu șiJeanine după n zile de liste înainte de Festivalul NonFormal), am avut o revelație. Mi-am dat seama că, de fapt, Ducem muzica în stradă este mereu despre a descoperi oameni.

Acum doi ani când am ajuns și eu între participanți a fost contextul în care alții m-au descoperit pe mine. Da, am învățat multe și despre mine și atunci și de atunci încoace, dar altceva era mai important. Am fost eu descoperită. Cineva și-a dat seama că am voce și că mă potrivesc în peisajul DEIS. Tot ce a urmat după este doar o consecință a acelei descoperiri.

Poate aș putea chiar să spun că Asociația DEIS este despre a descoperi oameni, dar asta deja e de la sine înțeles. De ce? Pentru că Asociatia DEIS e powered by Lucrători de Tineret, iar pe lista lor luuuungă de task-uri e și asta, să observe skill-urile tinerilor și să îi îndrume înspre lucrurile la care se pricep. Adică să nu uităm că eu scriu acum acest text pe Facebook pentru că într-o zi Diana Sabo mi-a spus „Bea, scrie tu chestia asta că te pricepi”.

Și mai mult voluntariatul în general este despre a descoperi oameni. Pentru că intri în contact cu oameni și nu știi niciodată când o să îți dea cineva un task, poate chiar out of nowhere, și o să descoperi tu sau o să descopere cineva că ești bun nu doar la acel task, ci într-un întreg domeniu din care face parte acel task. Adică eu de la o descriere de event și o descriere de album, la o postare de genul blog am ajuns să fiu PR și să-mi doresc să devin scriitoare. Bine și să nu uităm că toate astea au pornit de la faptul că am fost chemată acum 2 ani să cânt la Ducem muzica în stradă.

Unde vreau să ajung cu toate astea? Cu toții avem câte ceva special. Pentru toți există, la un moment dat, acel task care îți deschide ochii și te face să realizezi că ești super bun în a face ceva. Uneori prima scânteie din tot acest proces apare dintr-o sursă care nu are mai nicio legătură cu Task-ul Tău, dar nu știi niciodată când și unde se va aprinde focul. De asta eu consider că e important să te implici în activități, să faci voluntariat, să participi la evenimente. Niciodată nu știi când cineva te va descoperi. Bine, trebuie să păstrezi și un echilibru ca să nu dai în burn out, dar asta e deja altă discuție. Echilibrul ți-l găsești pe parcurs. Nimeni nu poate știi care e limita ta și nici unde îți e <<centrul de greutate>>. De multe ori e nevoie să te implici în tot ce prinzi ca să îți dai seama unde să te oprești sau care să-ți fie prioritățile. E normal. Așa înveți.

Și că veni vorba de momente. Mi-am amintit acum câteva zile când la unul dintre concertele de la Ducem muzica în stradă de acum doi ani am realizat că nu are niciun rost să am emoții atunci când cânt și că e important să cânt pentru mine. Dacă eu îmi dau drumul la voce și cânt pentru că-mi place mie vocea mea și vreau eu să mă aud cântând, și ceilalți o să vrea să mă audă cântând. Și asta s-a întâmplat în timp ce cântam „I’m yours” – „Listen to the music of the moment people dance and sing/ We’re just one big family”.

Azi am venit acasă cu același sentiment cu care am venit și acum doi ani, doar că acum e mai puternic. Acum doi ani eram după o vară în care am stat în casă și n-am făcut absolut nimic. Eram plictisită, deprimată și n-aveam nici un chef. Eram pe minus, iar Sentimentul m-a adus într-o fericire neutră. Anul acesta am avut o vară plină în care n-am avut timp să mă plictisesc nici 5 minute. Am învățat, am crescut, am descoperit. Mai mult, am creat și am facilitat vara asta. Sunt pe plus, iar Sentimentul a mai adăugat la acel plus.

Și despre asta este Ducem muzica în stradă, despre Sentiment. Numai atunci când vreo 30 de tineri stau în același loc cu chitări (chitare), voci, percuție și ce-o mai fi și cântă aceeași melodie, numai atunci apare Sentimentul. Cumva în fiecare an se întâmplă asta, chiar și dacă nu e programat – cum a picat anul trecut curentul. Cea mai faină parte este că totul vine natural și că se creează în doar câteva secunde un grup de oameni care propun melodii și își împart sarcini – tu faci solo, eu cânt partea aia, hai că mă bag și cu vocea, dar ia tu chitara, cine cântă la cajon, etc. Vibe-ul de grup s-a simțit foarte bine azi la cafeneaua publică (regândită să nu se piardă Sentimentul) în care oamenii se completau reciproc și voiau să răspundă cât mai repede și cât mai precis la întrebările mele ca să poată să cânte până treceam la următorul subiect.

Nici nu-mi pasă că mâine mă trezesc din nou la 8.00 sau că dacă postez la ora asta o să-mi vadă postarea doar câțiva oameni. Mă bucur că am reușit să-mi țin ochii deschiși până acum și că la anu’ și în fiecare an Facebook o să aibă grijă să-mi arate postarea asta, iar eu o să-mi amintesc din nou de Sentiment.

Dacă vreți să simțiți și voi vibe-ul Ducem muzica în stradă , haideți mâine de la ora 20.00 în Centrul Vechi la Youth Music și duminică de la 21.00 la Feel the music în Piața Cetății. O să fie fain!

- 📷participând la Loop the street and coffee cu Raul Fozecaş.