Drepturile Femeii de ANNA LÆTITIA BARBAULD

Acesta e titlul poeziei pe care am discutat-o azi la facultate - o poezie scrisă la finalul secolului 18. Atunci era chiar începutul oamenilor ridicând problema egalității de gen și a drepturilor femeii. Iar această poezia mi-a reamintit de ce proto-feminismul e partea mea preferată din istoria feminismului.

Scrisă acum aproximativ 200 de ani, poezia începe pe un ton foarte agresiv/militant, cu o urmă de matriarhat. Simți furia, aș spune că simți și puțină misandrie. DAR, la final, poezia se calmează și subliniază că feminismul e despre iubire și egalitate și nicidecum femeile nu vor încerca să-i detroneze pe bărbați.

Ador cât de contemporană e poezia asta. Ador direcția în care o ia feminismul. Drepturile separate se pierd în iubirea comună.

Traducerea are doar rol orientativ - unele cuvinte sunt foarte greu de tradus având cu totul alt sens decât în ziua de azi. Versiunea originală https://www.poetryfoundation.org/poems/43615/the-rights-of-women

Da, Femeie rănită! ridică-te, revendică-ți dreptul!

Femeie! prea mult degradată, disprețuită, asuprită;

Oh, născută să domnești în ura Legii biasate.

Reia împărăția-ți de drept în sân!

Du-te înainte împodobită în armură divină;

Acea puritate angelică ce nu adminte pete;

Du-te, obligă Bărbatul mândru să renunțe la legea lui lăudată,

Și sărută sceptrul de aur al domniei tale.

Du-te, încinge-te cu grație; adună-ți magazia

De artilerie luminoasă lucind din depărtare;

Sunetele delicate topite ale tale lovituri tunătoare de tun,

Înroșiri și frici a ta magazie de război.

Drepturile tale sunt împărăție: nu cere nimic mai puțin, -

Simțit, nu definit, și dacă e să dezbați, pierdut;

Ca mistere sacre, care te rețin de la faimă,

Discuțiile evitate, sunt venerate cel mai tare.

Încearcă tot ce istețimea și arta îți sugerează să supui

Genunchiul încăpățânat al dușmanului tău imperial;

Fă Bărbatul trădător subiectul tău, nu prieten;

Tu ai putea comanda, dar niciodată n-ai putea fi liberă.

Venerează imoralul, și reține neobrăzarea;

Înmoaie tristețea, curăță fruntea înnorată:

Fii, mai mult decât cadourile prinților, căutarea preferințelor tale;-

Ea riscă tot, ceea ce lasă măcar puțin.

Dar nu spera, idol curtat al umanității,

Să stai în siguranță în această mândră eminență;

Dominând și dominată, vei descoperi în curând

Că ți se înmoaie răceala, iar mândra ta lasă loc.

Apoi, apoi, abandonează fiecare gând ambițios,

Cucerire sau domnie inima ta va fi mișcată slab,

În școala Naturii, învățată de maximele ei fine,

Că drepturile separate se pierd în iubirea comună.