top of page
Writer's pictureBea Konyves

Despre Poezie



Povesteam cu verișorul meu, Casian (al cărui blog îl puteți citi aici), despre a citi și a scrie poezie, când mi-am dat seama cum s-a schimbat relația mea cu poezia în ultimul an.


Am început să fiu curioasă despre poezie când am învățat despre poezia Modernistă în liceu. Apoi, în vară am scris primele mele poezii pentru Street Delivery Baia Mare. De când sunt la facultate înțeleg poezia mult mai bine și chiar îmi place să o citesc și uneori să o scriu atunci când e simplă și sinceră.


Aseară citeam un articol despre nominalizarea la Premiul Nobel pentru Literatură a Anei Blandiana. Am citit câteva din poeziile ei la școală, dar niciodată nu mi-au plăcut. Totuși, după articol am decis să caut câteva poezii de-ale ei și am rămas surprinsă când am văzut câte dintre ele erau chiar faine, dar presupun că nu ni le-au arătat pe astea pentru că temele lor erau mai controversate.


(Descântec de Ploaie mi-a plăcut la nebunie. De asemenea am aflat că „Lasă-mi, Toamnă...” sunt tot versurile ei.)


Poezia e un mod atât de interesant de a-ți exprima sentimentele sau de a le înțelege pe ale altora. Îmi doresc să fi înțeles asta mai devreme. Dar chiar și așa, proza (și teatrul) vor fi mereu mai aproape de inima mea și, după cum am aflat, și de a lui Casian.




7 views0 comments

Recent Posts

See All

Comments


bottom of page