Despre muzicieni și un festival pe care nu eu l-am organizat

Această postare este despre Oamenii-muzicieni din

Robin and the Backstabbers

și despre

Street Food Festival

la care am fost un simplu om din exterior, care s-a bucurat de efortul altor oameni. Această postare este și despre frumusețea ploii, orașelor mici și încrederii în sine.

„Așa începe totul ca-ntr-un vis...”

Muzica face parte din viața mea probabil dinainte să mă nasc și a fost mereu acel ceva care m-a însoțit într-un fel sau altul toată viața. Fie că e vorba de muzica pe care o ascultam mai demult și care acum nu-mi mai place, de fundalul sonor al vieții mele de vreo 7-8 ani sau de muzica pe care o cânt, mereu am avut un loc special pentru toate sunetele astea undeva în sufletul meu. Iar muzicienii… Doamne!... Îmi amintesc cum atunci când eram mică îmi imaginam cum aș conversa cu Joan Jett, de exemplu, și mereu gândurile se încheiau cu un sentiment ciudat. Cumva îmi dădeam seama că deși ar fi grozav să vorbesc cu un idol de-al meu, e imposibil, că nu am făcut nimic atât de special încât să ajung să cunosc asemenea oameni. Și de aici a apărut primul meu gând de a schimba lumea… Mă gândeam că într-o zi îmi voi face o trupă și voi face ceva atât de mare încât să pot să stau la povești cu orice om important pentru mine.

Apoi am crescut, și am înțeles că lucrurile merg total diferit. Nu consider că am făcut încă ceva atât de special încât să schimb lumea, însă de aproape 3 ani de când fac voluntariat mă schimb pe mine. Și iată că asta era de fapt acea schimbare pe care mi-o doream atunci când eram mică.

Anul trecut pe vremea asta îi scrisesem primei autoare românce care m-a făcut să îmi dau seama că literatura poate fi scrisă și cum îmi doresc eu, Cristina Nemerovschi, și mi-a răspuns, și am vorbit cu ea. Apoi, acum câteva luni am cunoscut-o pe Petronela Rotar la o lansare de carte pe care eu am organizat-o. Iar ieri… am stat la povești cu Robin și Vladimir din Robin and the Backstabbers muuultă vreme după ce s-a încheiat concertul de la Street Food Festival.

Iată că de la copilul care își imagina cum ar fi să își cunoască idolii, am ajuns adolescenta care pe de-o parte are curajul să stea în preajma lor și care, pe de altă parte, e destul de echilibrată încât să poată să se bucure de moment.

Bine, dorința de a schimba lumea încă există în mine și asta îmi propun să fac prin voluntariat așa cum îl știu eu și prin cărțile pe care le voi scrie. Simțeam nevoia să adaug și asta.

Dar dacă tot am ajuns la subiectul voluntariat… În ultima vreme evenimentele la care participam erau evenimente organizate de Asociatia DEIS și despre ele scriam din perspectiva voluntarului implicat în organizare și despre procesul de învățare prin care am trecut. Găsiți pe aici și alte postări de-ale mele, dacă nu știți ce scriu eu de obicei. De data asta am beneficiat de efortul depus de alți oameni și stând pe la Street Food Festival ieri mă gândeam oare cum or fi decurs ședințele lor, cum au decis ce unde cum să pună, oare de câți bani au avut nevoie, oare cine coordonează totul... Pe scurt, mă gândeam care o fi fost procesul prin care s-a născut tot ce aveam eu în față în acel moment. Și totuși, când a început concertul am reușit să mă deconectez și să trăiesc clipa (alt ceva ce nu eram în stare să fac mai demult pentru că nu știam să îmi gestionez gândurile și am învățat să fac asta în cei aproape 3 ani de voluntariat). A fost o experiență tare faină să nu mă gândesc oare până la cât avem de stat la strâns și oare ce postări mai trebuie să pregătesc, deși, sinceră să fiu, îmi place atât de mult ceea ce fac încât chiar îmi face plăcere să am astfel de gânduri și am învățat să le gestionez și pe astea (revelație avută acum vreo 2 săptămâni la Street Delivery Baia Mare în timp ce mă bucuram de concertul lui Oigăn).

Ieri am fost total în elementul meu, după cum cred că se obsevă și în screenshot-ul din after movie-ul celei de-a doua zile de Street Food Festival (poza de cover a articolului). Am oprit orice gând de organizare, căci nu era cazul de așa ceva, mi-am golit mintea ca un sertar în care vreau să fac curat, și m-am lăsat dusă de versurile și muzica RATB. Și la un moment dat a început ploaia… și atunci ne-am apropiat toți de scenă, sub prelată și totul a devenit atât de comfortabil, atât de familiar… căci muzicienii sunt și ei Oameni, la fel cum și noi cei din public suntem Oameni. Și e ciudat de frumos să te poți apropia de Oamenii-muzicieni, și să îi vezi atât de aproape. E și mai frumos atunci când ei sunt doar cu câțiva centimentri mai sus decât tine, pe o platformă joasă, nu pe o scenă înaltă, un piedestal. Și am realizat că și ploaia e ceva tare fain. Ploaia ne apropie, ploaia îți demonstrează chiar că evenimentul tău e unul reușit sau că muzica ta e cu adevărat apreciată atunci când în ciuda vremii, lumea e acolo, ploaia e calmă și te invită să arunci un ochi în interiorul tău sau să explorezi lumea din altă perspectivă, ploaia îți oferă adăpost. Când plouă îmi place să scriu și să citesc mai mult decât niciodată.

Și peste puțin timp plec la facultate în Londra. Și voi face literatură și voi scrie. Voi face și voluntariat pentru că nu pot altfel. Și după ce îmi termin facultatea și voi trăi și experiența unui oraș imens, îmi doresc să mă mut într-un oraș mic, unde să am propriul centrul de tineret, gestionat de ceea ce eu îmi doresc să se numească DEIS UK și unde să fiu alături de tineri la fel cum lucrătorii de tineret au fost alături de mine aici în Baia Mare.

Dar să ne oprim asupra unui singur lucru acum: „îmi doresc să mă mut într-un oraș mic”.

Baia Mare m-a învățat că un oraș mic nu e plictisitor, dacă știi să te bucuri de el. Un oraș mic îți oferă o intimitate aparte, e ușor să te simți acasă și să te comporți ca atare. Și oamenii din exterior par să simtă asta. A fost atât de natural să stăm cu RATB după concert, să vorbim cu ei, să îi cunoaștem și cred că asta se datorează faptului că un oraș mic e ca o casă, iar dacă într-o casă gazdele sunt bune, și musafirii se vor simți bine.

Și ca să închei, voi zice doar atât…

”Ce frumoasă-i lumea, ce foame și ce ger”