top of page
Poza scriitoruluiBea Konyves

Cărți afară și (e)Cărți în casă




Dacă ieri era soare și cald, azi plouă și e umed. Nu mi-ar displăcea să mă plimb pe afară dacă ar fi musai pentru că tot e destul de plăcut, dar prefer să stau în casă cu o cană de ceai și să citesc.


Dacă tot am terminat deja cartea (fizică) pe care am început-o, m-am întors ușor la eCarte - „Snow Crash”. Am citit exact 67% din text și sper că ajung la final în următoarea săptămână/ nu știu dacă o fi pentru că citesc digital sau nu, dar simt că e un pic prea lungă cartea asta. Povestea e super, m-a prins, sunt intrigată, și curioasă să văd ce mai urmează, dar ceva nu mă lasă să avansez suficient de repede. Poate o fi și pentru că are multe elemente noi în universul ei care necesită explicații așa că narațiunea se oprește frecvent.


Acum câțiva aș fi renunțat la cartea asta deja. Nu și acum. Acum mă gândesc la punctele forte și la cusururile ei (să folosim un cuvânt fancy), mă concentrez să înțeleg tehnicile, și așa să le perfecționez pe ale mele. Un lucru pe care l-am observat trăgând de „Snow Crash” - partea de Antropologie de la Master o să-mi fie de mare ajutor în cariera de scriitor.

0 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page