Critici, Cărți și Schimbări

Acum câteva minute am terminat de citit cea de-a 3-a carte pentru facultate - As I Lay Dying (Pe Patul de Moarte) de William Faulkner. A trecut ceva vreme de când nu doar am înotat printr-o carte, ci m-am scufundat în ea. În timp ce povestea complicată a familiei Burden mă copleșea, am început să mă gândesc câte se ascund în spatele ei și la semnificațiile pe care le are de fapt tot drumul lor și modul în care sunt construite personajele. Și-apoi mă gândesc că oricât ar fi intenționat autorul să spună, cititorul vede mai mult. Orice experiență ascunde semnificații la care nici nu te gândești, oricât de banală ar fi, căci omul e prea complex (sper eu) ca să facă ceva numai de dragul de a face ceva. Orice călătorie de la un punct A la un punct B implică și schimbări - uneori mari, alteori insesizabile. Mă schimb eu în fiecare zi când merg o oră până la facultate, cu atât mai mult te schimbi atunci când treci și prin foc ca să îngropi pe cineva și ajungi să întâlnești dragostea vieții tale. Și-acum îmi amintesc cum acum 4 ani mă certam cu proful meu de română despre cum autorii au spus ce au scris. Ce să tot interpretăm atât? Ce e pe hârtie e adevărul. Cine să fi stat să ascundă idei prin scrierile lui? Literatura vine din suflet, când te pui să scrii, scrii ce îți vine, nu stai să te gândești care or fi cuvintele potrivite. Dăm pe repede-înainte până când am început să citesc eu critică literară și până când am avut de scris poezii pentru Street Delivery și ajungem până în ziua de azi când am terminat de citit Odiseea în varianta tradusă de Fagles și am comparat-o cu traducerea din 2018 a lui Emily Wilson. Da, literatura vine din suflet. Dar gândurile nu au formă și trebuie să găsești cuvintele care au exact forma gândurilor tale. Atunci am învățat că nu sunt bune de nimic cuvintele; cuvintele nu se potrivesc nici măcar cu ceea ce vor să spună. - Addie Bundren, As I Lay Dying. Cred că mi-am găsit motto-ul ca scriitor. Oricât ai încerca să găsești cuvintele potrivite, ele vor fi interpretate, citite și recitite, înțelese și reînțelese de fiecare om care le citește. Criticii literari probabil interpretează cărțile cel mai corect, cunoscând de cele mai multe ori contextul în care au fost scrise și background-ul autorului. Dar fiecare din noi, cititorii, poate să ia exact ce are nevoie din fiecare carte. Combinația asta dintre criticul cunoscător și cititorul subiectiv se vede cel mai bine în cele două traduceri pe care le-am menționat mai-nainte pentru că niciunul dintre traducători nu e vorbitor nativ de greacă antică (bineînțeles) și, fără să vrea, amândoi și-au pus propria amprentă asupra modului în care înțeleg textul. Nu cred că am ajuns încă să înțeleg în totalitate ce înseamnă să scrii și să îți alegi cuvintele, deși fac asta chiar și acum scriind articolele astea. Abia aștept să încep să fiu presată de limite de cuvinte și să nu pot să explic în sute de cuvinte ce voiam eu să spun. Voi face asta în curând când vom începe să lucrăm pe scenariul de 7 pagini pentru o piesă de teatru scurtă (10 minute). Abia aștept, apoi, să învăț să las oamenii să-mi interpreteze textele cum simt ei. Nu pot să apar în viața fiecărui om care mă va citi vreodată și să îi spun că nu a înțeles bine ce voiam eu să zic. Poate că eu știu ce voiam să zic, dar poate cititorul nu vrea să îi zic asta, ci cu totul altceva. Știți ce zic? O să închei printr-un citat de Petronela Rotar, una dintre scriitoarele mele preferate, în care explică pe scurt perspectiva ei despre Ce a vrut să spună autorul? într-un comentariu pe Facebook: Eu sper că nu a vrut să zică ceva atât de evident și că îi dă credit cititorului să evalueze singur.