Ce știu eu despre feminism (până acum)

Am revenit cu un alt articol despre feminism (și misandrie). Totul a început cu postarea asta pe care am găsit-o mai devreme pe Facebook.

Așadar asta e premisa. Și mă gândeam să fac o altă postare în care explic de ce misandria NU e feminism și implor oamenii să nu le mai încurce, dar am decis să fac ceva mai „tehnic” în felul meu.

Citesc multă literatură și teorie care au legătură cu feminismul (dacă aveți recomandări, vă rog dați-mi de veste) și am o carte la care m-am întors pentru fiecare eseu pe care l-am scris - Peter Barry, „Beginning Theory” (Teoria Începutului).

Lupta pentru echitate (nu chiar egalitate) începe prin 1792 când Mary Wollstonecraft (mama lui Mary Shelley care a scris Frankenstein) a scris A Vindication of the Rights of Women (O revendicare a drepturilor femeii) în care practic zicea că femeile ar putea fi buni parteneri de conversație pentru bărbați dacă ar putea avea parte de puțină educație. Apoi lucrurile s-au liniștit pentru o vreme în timp ce scriitoarele începeau să iasă în public, unele folosind nume de bărbați, altele folosindu-și propriile nume. Avem lucrări de Olive Schreiner și Virginia Woolf în 1911 și 1929, iar Simone de Beauvoir scrie The Second Sex (Al Doilea Sex) în 1949. În perioada asta femeile primesc dreptul la vot și alte drepturi de bază, avem sufragetele etc (vezi Barry, p. 123)

Toate astea s-au înglobat în MIȘCAREA FEMEILOR din anii ‘60 când am început să discutăm despre întreaga experiență feminină - politică, cultură, sexualitate, identitate, muncă, familie etc. Acesta e de fapt începutul criticii literare feministe și se pune accentul pe eliberarea femeii prin artă (deși asta a fost parte din mișcare de la bun început). În anii ‘70 feministele încep să demaște mecanismele patriarhale, iar în anii ‘80 începem să explorăm natura lumii și a viziunii feminine, reconstruirea experiențelor feminine pierdute sau suprimate. Mai este și o discuție neterminată despre istoria (literaturii) și rolurile pe care le-au jucat femeile în ea și adăugarea femeilor la lista scriitorilor canonici. (vezi Barry, pp. 123 - 124).

Acum uitați-vă la această bucată de istorie și spuneți-mi vă rog unde vedeți comportamente anti-bărbați? Nicăieri, de fapt. Nu la suprafață. Bineînțeles, dacă sapi mai adânc în tot ce s-a întâmplat, știind că mișcarea a luat naștere din frustrare și nervi, vei găsi niște „mere stricate” de-a lungul vremii. Și-apoi mai sunt mulți critici literari și așa-numiți experți care numesc opere feministe misandre, și opere misandre feministe. Am scris un eseu întreg despre asta (îl puteți citi aici, în Engleză: https://drive.google.com/file/d/1DTYhWZIbDpgoKB7dTguNybK7KX0nORg5/view?usp=sharing).

Totuși, dacă e să ne uităm la latura istorică a lucrurilor ați putea întreba care e diferența dintre feminism și alte mișcări/ideologii care au încercat să facă ceva bun și a ieșit fix opusul (ca exemplu voi face referire la comunism)? M-am tot întrebat și eu în timp ce scriam postarea și apoi cineva a deschis subiectul în comentariile de la postarea despre care vă ziceam. În primul rând, iată definițiile celor două cuvinte în dicționarul Merriam-Webster.

* Feminism - 1. Teoria egalității politice, economice, și sociale între sexe
	- 2. O activitate organizată în numele drepturilor și intereselor femeilor
	
* Comunism - 1. Un sistem în care bunurile sunt deținute în comun și sunt disponibile tuturor la nevoie
	- 2. O teorie care pledează pentru eliminarea proprietății private

Vom folosi definițiile lor ca „teorie”: una vorbește despre egalitate, iar cealaltă vorbește despre proprietatea privată. Feminismul în toate formele sale, inclusiv misandrie, se potrivește acolo. Comunismul, pe de altă parte, a avut mult mai multe implicații pe sub scopul lor - un lider unic, cultul personalității etc. Pentru că s-au îndepărtat de scopul lor, o ideologie care părea sănătoasă a devenit toxică. Mai mult decât atât, nu a fost niciodată vorba doar de bunuri comune și a împărți și nu a adus niciodată rezultate pozitive. Feminismul, pe de altă parte, a reușit și a avut un impact în mare parte pozitiv în viețile femeilor și în societatea noastră în general. Iar succesul nu a venit din vreo agendă ascunsă și nu a încercat niciodată să răpească drepturi de bază ale altora. Totuși, misandria (și misoginismul) din mișcarea feministă sunt la un nivel scăzut, promovate de câțiva membri extremiști ai mișcării, iar asta nu e suficient pentru a întoarce scopul cu capul în jos.

Am menționat mai devreme că feminismul timpuriu era mai mult despre echitate, nu egalitate, și sincer asta e partea mea preferată din feminism. Femeile și Bărbații nu sunt egali. Bineînțeles, ar trebui să avem drepturi și obligații egale, salarii egale, acces egal la oportunități etc, dar în esență suntem foarte inegali. Există inegalități biologice cum ar fi sarcina așadar o femeie are nevoie de o vacanță în plus doar ca să aducă un alt om pe lume. Egalitatea ar însemna adăugarea unei vacanțe în plus pentru toți bărbații, echitatea înseamnă să înțelegi de ce femeile primesc o vacanță în plus și de ce un bărbat nu ar avea nevoie de ea. De asemenea, feminismul timpuriu are și o componentă foarte faină de înțelegere a bărbatului, deși unii critici o consideră patriarhală sau sexistă. Uitați-vă la Jane Eyre, de exemplu, unde Rochester se deschide în fața lui Jane și putem vedea cum discutând despre sentimentele lui îl ajută să devină mai sigur pe el. Vedem vulnerabilitatea lui Rochester pe parcursul întregului roman. Uitați-vă la Frankenstein, un alt exemplu, unde majoritatea bărbaților vorbesc deschis despre sentimentele lor și provocările cu care se confruntă, în loc să fie brute tari ca piatra fără sentimente - „standardul” de masculinitate.

Feminismul e despre a da femeilor putere și a ajuta femeile să-și facă loc în societatea patriarhală din trecut. Femeile erau furioase pe liderii care au decis că erau incapabile să facă parte din sfera publică. Prin „coincidență”, toți acei lideri erau bărbați albi așa că se înțelege că ura îi viza. Dar aripa extremistă a feminismului a generalizat ura față de toți bărbații și de aceea o mișcare foarte sănătoasă s-a transformat în „feminitate” toxică în ochii societății.

Cu asta se va lupta al treile val de feminism. Feminismul, ca și Punk-ul și spre deosebire de Avangardă, nu a murit. Văd femei și bărbați - tineri, scriitori, influenceri - care discută deschis despre aceste probleme. Eu sunt una dintre ei. Și sper că și tu, cel care citește asta, ești unul din noi.

Drawing by Jeanine