Blacky al meu

18.04.2020

Aceasta e ziua în care copilăria mea a luat sfârșit. După 14 ani în care a fost cel mai bun băiat, prietenul meu bătrân, Blacky, s-a dus împăcat. În amintirea lui, voi împărtăși azi câteva dintre textele pe care le-am scris când eram mică, în care el este personajul principal. Atunci când scrii despre cineva, devine nemuritor.

***

Cine e de fapt căţelul meu?

Blacky e căţelul meu negru, cu breton peste ochişorii de nu ştiu ce culoare. Blacky e pui de schnauzer şi rottweiler, dar seamănă mai mult a schnauzer. Totuși e puțin mai scund decât Hades, tatăl lui, care este schnauzer uriaş. Din păcate nu ştiu cum o cheamă pe mama lui.

Blacky e jucăuş. Se joacă cu sticlele de plastic. E şi deştept: mai întâi scoate capacul sticlei, apoi aruncă sticla şi sare după ea. Ştiţi ce face când vrea să fie mângâiat? Îşi bagă botul sub mâna ta, până când mâna ajunge pe capul lui, apoi aşteaptă.

Să vă spun un secret! Blacky vorbeşte, iar eu îl înţeleg! Dar oare de unde ştie el vorbi? Toţi câinii vorbesc, numai că oamenii nu-i înţeleg.

Ai grijă! Şi animalul tău preferat vorbeşte! Iubeşte-l şi ai grijă de el! Trebuie doar să fii atent şi îl vei înţelege.

***

Jurământul meu, căţelul Blacky

Bună! Mă numesc Blacky, sunt căţelul familiei Konyves şi am acum 4 ani. Acum fiind anul 2010. Am să vă spun o întâmplare pe care am avut-o când aveam vreo 6 luni. E vorba de ziua în care am depus jurământul de loialitate faţă de stăpânii mei.

Am de subliniat şi faptul că Hadess şi Mara sunt tatăl şi mama mea vitregă şi că Bea, stăpâna mea mică, pe care eu o numesc geamăna mea în simţiri, poate vorbi cu câinii şi cu restul animalelor. A, era să uit! Negro, Fluturaş, Mali, Lucy, Missy şi Ricky au depus şi ei jurământul, Fără-Ureche a condus ceremonia, iar Franklin, pe lângă că s-a ocupat de pregătiri, ne-a mai şi aranjat şi ne-a şi adus instrumentişti - el e țestostul meu preferat.

Era Vineri, o Vineri frumoasă de Mai, când primesc înştiinţare de la Negro că trebuie să mă prezint într-o oră la mama şi tata acasă, ca să mă duc cu Fără- Ureche să depun jurământul de loialitate, faţă de familia Konyves.

- Bea, Bea!

- Ce e, amice, de strigi ca un câine disperat?

- Mi-a zis Negro să mergem la ceremonie!

Aşadar noi doi, eu şi Bea, pornim spre ceremonie. „Vai! Franklin e în spatele nostru! Doamne, trebuie să aşteptăm după o ţestoasă! Ce am ajuns!” gândesc eu. Ne întoarcem. Îl iau pe Franklin în spate şi pornim mai departe. Ajungem la mama şi tata.

- Fiule, ce cauţi aici? A, salut ham, Bea! spune mama, speriată ca totdeauna.

Noi ne salutăm (familia mea, inclusiv Bea) „salut ham!”. Ăsta e salutul nostru. Ce să-i faci? Nici mie nu-mi convine, dar ăsta e obiceiul.

- Păi uite, mama, sunt în drum spre ceremonie! El e Franklin, cel ce se ocupă de noi! Hei, Fără! Uite, Bea, e urmat de Missy, Mali şi Ricky! (Fără, aşa îi spunem noi lui Fără-Ureche).

- Salut! Stimă domnilor, Mara şi Hades! Haideţi cu toţii! Şi dumneavoastră!

Ajungem la şcoală. Intrăm în curtea lui Lucy. Şi ea a depus jurământul. Acolo totul era minunat! Ghirlande, flori, oase gonflabile... şi o orchestră drăguţă formată din Azorel, Blacky celălalt (scris fără c), Sucy, Dana şi Roky (câinii vecinilor).

Formaţia începe cântecul. Intrăm. Fără ne dă tonul:

- Jurăm....

- Jurăm loialitate, stimă, respect şi iubire faţă de familiile noastre! Jurăm că o să le apărăm până la ultima noastră simţire! Le vom iubi şi respecta!

- Acum spuneţi poezia de jurământ! Am să vă dau tonul. Dacă... spune Fără.

- Dacă poţi să-ţi păzeşti cu drag stăpânii,

Să păstrezi secretul tuturor câinilor,

Dacă poţi să nu vorbeşti tot timpul

Cu toate că asta vrei să faci mereu.

Dacă nu-ţi părăseşti nicicând stăpânul,

Dacă sari la nevoie în ajutor,

Dacă eşti hazliu, în momentele triste

Şi ştii să o faci bine,

ATUNCI VEI ŞTI CUM TREBUIE

SĂ TE PORŢI MEREU,

LA BINE, LA GREU,

CÂINE LOIAL SĂ FII LA NEVOIE.

Acesta e jurământul meu și îl voi respecta mereu. Vreau ca toţi să ştiţi că sunt cât se poate de mândru de mine!

***

Dacă pentru o zi aş fi preşedinte

E Sâmbătă dimineaţă, iar eu, ca de obicei, mă trezesc dimineaţa cu un vis ciudat. Asta se întâmplă în fiecare Sâmbătă. Mă trezesc şi aşa cum spun mereu, nu are cum să se adeverească. Ah, ce destin! Chiar s-a... împlinit!

Se face după-amiaza şi în faţa casei opreşte o limuzină roșie enormă, cu intrare specială pentru câine. Mă urc în ea şi mă gândesc de ce limuzina nu pornea. Vai, îl aştepta pe Blacky, căţelul meu.

Ajungem amândoi la reședința președintelui unde coborâm. Intrăm acolo unde pe mine mă aştepta un frumos costum de preşedinte, iar pe Blacky nişte mânecuţe speciale şi un papion roșu. Eu eram preşedintele, iar el vicepreşedinte. Pe masă ne aşteptau mii de hârtii de semnat. Eu şi Blacky am ales numai ce era, pentru noi, mai important.

Deschid sertarul şi văd plin de mâncărurile mele preferate. În sertarul biroului lui Blacky, multe alte bunătăţi. Deschid şi celălalt sertar. Găsesc un dosar pe care scrie „Ce doresc să schimb”.

- Să vedem... La şcoală...

- Să se facă ore de câinească!

- Câinească?

- Da! Ştiu eu cine se va ocupa! Sper că Negro, Fluturaş, Fără-Ureche, Mali şi Missy au să aibă timp. Dacă trebuie lucrez şi eu! spune Blacky.

- Să nu o sun pe Dari să văd, poate o să lucreze şi Ricky?

- Bună idee!

- Alo, Dari?

- Da! Salut! Ce mai faci?

- Sunt preşedinte pentru o zi! Şi să nu uităm, Blacky e vicepreşedinte!

- Wow, ce tare! Şi de ce m-ai sunat?

- Ca să te întreb dacă îl laşi pe Ricky să fie profesor de câinească.

- Ricky, tu vrei să fii profesor de câinească? A dat din cap, e de acord.

- Perfect! închid telefonul. Am rezolvat, îi spun lui Blacky. Acum să vedem… Vestimentaţia. La câini papioane, cravate sau bandane, și numai zgardă asortată cu blana lor! Îţi convine? spun eu.

- Daaaaaaaaaaaa! se bucură Blacky.

- Să vedem la oameni: numai haine care arată super bine pe ei și care nu se murdăresc ca să se poată juca oricând cu animalele.

- Suuuuuuuuuuuuper!

În biroul nostru intră un consilier al președintelui împreună cu pisica lui.

- Madam, domnul președinte vă mulţumeşte că azi l-aţi înlocuit! Când va veni o să se uite peste programul cel nou, spune consilierul.

- Bine! Dar putem păstra hainele?

- Da! răspunde pisica după câteva momente de consultare cu stăpânul ei.

După câteva zile mă sună domnul președinte și mă anunţă ca mi s-a ales programul. Eram așa fericiți! Blacky le-a spus tuturor în cel mai scurt timp și toți profesorii sunt pregătiți să înceapă acum.

***

În vizită

Este o zi frumoasă de Sâmbătă. Era ziua în care regele câinilor, Câinarius al III-lea, împlinise exact 50 de ani câineşti. Se spune că el este fiul lui Câinigene, un zeu antic din Grecia Câinească.

- Bea, îmi zice Blacky, îl ştii tu pe regele nostru, ţi-am zis de el mai demult… Vii, te rog, cu mine la Palatul Oscioarelor? E ziua regelui nostru, Câinarius.

- Sigur! Orice, doar eşti geamănul meu!

- Bun! Atunci chem un tramvai - zburător, este pentru câini şi cred că te acceptă şi pe tine! Ah, ar trebui să-i aşteptăm pe mama şi tata!

- Nu, nu trebuie! Salut ham, Mara şi Hades!

- Salut ham, Bea şi Blacky.

Urcăm noi, cei trei muschetari, care eram de fapt patru, în tramvaiul - zburător. Ajungem la palat.

- Bună ziua! spunem noi patru în cor.

- Bună! Dânsa, cine e?

- Ea este Bea, geamăna mea, şi ne înţelege pe noi, câinii; cred că îi permiteţi, nu?

- Sigur! Restul, vă rog prezentaţi-vă!

- Eu sunt Mara.

- Eu sunt Hades, soţul ei.

- Eu sunt Blacky, fiul lor! De fapt, fiu adevărat îi sunt numai tatei, mama e vitregă.

Intrând am trecut prin nişte coridoare imense, făcute din oase de lut, iar în sala tronului văd un pudel. Era regele. Am făcut o plecăciune, cred că de vreo cinci minute. Regele Câinarius ne ridică. Noi îi dăm cadoul. Era un os de calitate SUPERIOARĂ, primit chiar de la președinte. (Vă mai amintiţi? Noi suntem aproape preşedinţi.) Majestatea Sa zice:

- Dragă Beatrix, geamăna lui Blacky, îţi înmânez această medalie şi această insignă ca simbol al faptului că ne ştii secretul. Când vei ajunge acasă, doar tu şi restul animalelor o veţi vedea.

- Majestate, vă mulţumesc din tot sufletul! Nu credeam că voi avea vreodată o medalie pentru asta. Mulţumesc, Majestate!

Ajunşi acasă mi-am pus medalia şi insigna la loc de cinste, tăcând ca, vorba aceea, porcul în cucuruz. Mai târziu am aflat că am voie să vă povestesc această întâmplare, deoarece oricum nu mă va crede nimeni.

***

Arătați-le animalelor voastre puțin mai multă iubire azi iar când le dați de mâncare, vă rog, gândiți-vă la Blacky al meu care e acum în Raiul Câinilor.

Blacky, vei fi mereu în inimile și în biscuiții noștri pentru câini. Ne va fi dor de tine.