top of page
Poza scriitoruluiBea Konyves

Azi doar citesc




Mi-era dor de o zi complet dedicată cititului. Adică, nu complet - am vorbit cu ai mei dimineață, am gătit puțin, iar acum scriu asta, dar în afară de astea, azi doar citesc.


Am trecut de jumătate din „Anna Karenina” și nu pot să nu mă întreb când o să o ia lucrurile prost din nou pentru că fix acum toate par bine. Cu siguranță nu aș fi putut citi asta acum câțiva ani, dar acum înțeleg că nu trebuie să citesc toată cartea cuvânt cu cuvânt, și îmi dau voie să fac asta. Chiar nu mă interesează agricultura Rusească, de exemplu, așa că pot să scanez doar pagina și să trec mai departe.


Stilul meu de citit s-a schimbat mult în ultimii ani. Chiar le ziceam alor mei mai devreme că am ajuns într-un punct în care pot citi orice și „judeca” o carte după conținut, tehnică, structure etc., nu după acțiune, final, sau pasajele descriptive foarte lungi. Poate ar trebui să încerc încă o dată să citesc „Colț Alb” la un moment dat - am iubit un film animat făcut după cartea lui Jack London, dar nu am terminat niciodată cartea. Mi-ar plăcea și să mă întorc la Jules Verne - „Ocolul Pământului în Optzeci de Zile” a fost printre primele cărți pe care le-am citit pentru că eram îmi plăceau super mult desenele animate și voiam să citesc și originalul. Sunt curioasă cum mi s-a schimbat percepția.


2 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page