Azi am fost la teatru.

Demult vreau eu să scriu asta, dar numa’ n-a fost să fie. Astăzi, totuși, s-au aliniat astrele și în sfârșit a venit momentul.

Azi am fost la teatru.

Poate pentru oamenii din alte orașe, afirmația asta ar fi ceva foarte „wow”, poate mulți s-ar mira că tinerii merg la teatru. Habar nu am. Știu doar că pentru Baia Mare nu este o surpriză că un tânăr a fost la teatru. Mai exact, eu și încă 5 tineri am fost la teatru, iar în sală mai erau o grămadă de tineri. Cel mai mult îmi place că spunând asta nimeni nu ar putea ghici la ce piesă de teatru am fost decât dacă s-ar uita la data postării și la programul teatrului. De ce? Pentru că la fel sunt o foarte mare parte din piesele care se joacă la Teatrul Municipal Baia Mare. O să vă mai zic și că spectacolul s-a jucat cu sala plină – tot nu vă dă nici un indiciu.

Am găsit pe marele net niște reguli care zice-se trebuie respectate la teatru. Și printre ele se zice că la teatru trebuie să te îmbraci frumos. Aceeași sursă îmi spune că „Actorii de pe scenă ne vor fi recunoscători dacă ne îmbrăcăm elegant. Este un semn de respect și apreciere. Cine cunoaşte lumea lor ştie că atmosfera de sărbătoare îi inspiră şi îi stimulează să joace mai bine ”.

În poza de mai jos mă puteți vedea pe mine cu vreo juma’ de oră înainte de spectacol. Am ajuns în oraș pe la vreo 12, mi-am petrecut ziua la Centrul de Tineret Baia Mare și la 6 am pornit spre teatru. Nu, nu m-am îmbrăcat „frumos”, nici eu și nici ceilalți oameni din sală (cu câteva excepții). Teatrul nu mai e un loc scorțos pentru care să stai să te aranjezi câteva ore în fața oglinzii sau să-ți cumperi haine noi și elegante de fiecare dată. Mă gândesc la un prieten de-al meu care merge la teatru chiar și de mai multe ori pe săptămână când are ocazia. Uneori iese de la liceu, stă pe la Centru câteva ore și merge la teatru. Nu stă aproape deci i-ar fi absolut peste mână să meargă acasă să se schimbe și ar fi absolut incomod să stea în haine elegante de dimineață de la 8 până seara, dacă și-ar aduce haine de schimb s-ar șifona orice-ar face, așadar rămâne o singură variantă: haine normale, de zi cu zi. O fi asta lipsă de respect? Nici nu cred că ar putea cineva să se gândească la varianta asta. Majoritatea spectacolelor sunt atât de aproape de tineri încât ar fi ieșit din comun să mergi îmbrăcat elegant.

Apoi, ziceam că spectacolul de azi s-a jucat cu sala plină. Ei bine, s-a jucat în sala studio sau cu publicul pe scenă, nu în sala mare "obișnuită". La fel se joacă multe alte spectacole (Mr. Schrödinger, Plex, Dragă doamnă profesoară, Edmond, Columbinus etc). Sălile sunt, bineînțeles, mai mici decât sala mare, dar au un mare avantaj, cred eu. Ești acolo. Ești parte din spectacol. Vezi și înțelegi tot. Un mesaj se transmite mai bine unui grup restrâns de oameni într-un spațiu mic. Azi am auzit în spatele meu o persoană plângându-se că „stăm pe tot felul de scaune” în loc să stăm în fotoliile roșii din sala mare. Bine, aceeași persoană se plângea că va avea coșmaruri din cauza piesei de teatru, dar trecem peste. În acel moment mi-am dat seama că pentru unii, teatrul înseamnă fotolii comode, o sală mare, niște actori pe o scenă la mare distanță de tine…și că unii nu înțeleg că o sală mică, plină (dar nu înghesuită) și niște actori la doar câțiva metri de tine, ar trebui să fie adevăratul teatru. Teatrul înseamnă mesaj, sentiment, detalii și acțiune. Când ești în ultimul rând, la zeci de metri de scenă, ce mai înțelegi oare?

Mult timp, pentru mine teatrul a fost un loc în care mergeam cu clasa, o sală plină de copii care se foiau și vorbeau la o piesă din care nu înțelegeam nimic pentru că era o sală plină de copii care se foiau și vorbeau. Îmi amintesc secvențe foarte fără sens din piese de teatru inspirate de basme, nicidecum ceva nonconformist și cum cineva, undeva, vorbea fără oprire și se mai auzea din când în când un „shh” fără vreun impact pe termen lung.

Ce-i drept, teatrul băimărean de azi este foarte pe gustul tinerilor. Actori tineri – public tânăr. Și cred și eu că e greu să te adaptezi temelor nonconformiste care sunt abordate. Dar asta e lumea în care trăim. Sexul, moartea, drogurile nu mai sunt subiecte care se discută în spatele ușilor închise. Nu ne mai ascundem după deget pentru că am învățat că nu are rost. Trebuie să înțelegem că trăim în aceeași lume cu corporatiști nebuni, elevi care ar face orice pentru o notă, sinucigași, criminali – ca să enumăr doar câteva dintre temele ultimelor piese de teatru la care am fost.

Poate e greu de înțeles că teatrul se poate desfășura chiar în fața ta. Îmi aduc aminte de o altă persoană, de la altă piesă de teatru, care încerca să se implice în piesă. Aranja scaunul de lângă ea – parte din decor, se îngrijea de personaje să nu pățească ceva… Pentru mine e greu de înțeles, pentru persoana aceea era greu de înțeles că teatrul s-a modernizat odată cu timpurile.

Și totuși, în final voi zice că… sunt mândră de Baia Mare. De fiecare dată când am fost la un spectacol s-au mai adus scaune în sală. Acum două săptămâni chiar s-a mai pus un rând în fața mea. Nu m-a deranjat. Oamenii vin la teatru, iar teatrul îi pune față în față cu ei înșiși. Eu cred că mai este speranță!

Foto by: Jeanine Celine