Aventurile lui Aloe

Mi-am imaginat vreodată că voi fi o persoană cu plante? Nu neapărat. Dar gândindu-mă la bunică-mea și la toate florile ei… probabil era de așteptat. Totul a început încet cu niște busuioc și mentă în ghiveci (deși n-au rezistat mult; trebuie să învăț că am grijă de ele) și a ajuns la un nivel superior cu Aloe.

Era Ianuarie 2020 când am primit o mică plăntuță de Aloe din planta foarte prosperă pe care i-o făcusem cadou lui V cu un an înainte. Am învățat pe pielea noastră că iarna nu este anotimpul preferat al lui Aloe pentru că plăntuța era foarte nefericită. Cu iubire, răbdare, și mult research, pe când ne-am pierdut orice speranță, i-a crescut o mică rădăcină. Am plantat-o iar apoi a crescut și-a crescut și-a tot crescut.

După o vreme, am schimbat ghiveciul lui Aloe cea Mare și, acum, al lui Aloe cea Mică într-unul frumos din sticlă de la IKEA. Toate au fost bine până când am observat că frunzele lui Aloe cea Mare se uscau pe zi ce trece. Am mutat plant din lumină directă, apoi în lumină, am udat-o mai puțin, iar apoi am udat-o mai mult, dar nimic nu părea s-o facă fericită. Acum câteva zile, am descoperit că fie sticla supraîncălzește planta sau nu se scurge suficient de bine apa, așa că am luat un nou ghiveci. Azi dimineață am descoperit cu groază că Aloe cea Mare avea rădăcini putrede. Am curățat-o, am pus-o într-un alt ghiveci, iar acum voi avea mare grijă de ea și sper că va supraviețui și de data asta.

Am și alte plante - un cactus, o suculentă micuță, și niște lavandă (care îmi provoacă multă anxietate pentru că am senzația că am făcut ceva greșit cu ea, dar asta e altă poveste) - dar Aloe e specială. Plănuiesc să-mi iau și niște plante triste la reducere de la IKEA, să văd dacă le pot face viețile mai bune. Azi am vrut doar să vă împărtășesc Aventurile lui Aloe.