Atât de însorit!

Un lucru pe care îl ador la zilele însorite din Londra este că vântul nu se oprește niciodată. Chiar dacă e cald, tot te poți bucura de soare fără să fierbi. Și exact asta fac.

„Snow Crash” merge un pic mai încet decât mi-ar fi plăcut. Aș putea începe încă o carte în paralel, dar nu prea mă stresez. De acum încolo am tot timpul din lume să citesc tot ce vreau.

Ar trebui să mă întorc și la romanul meu. Vibe-ul acestei cărți seamănă cumva cu Arkon 1 al meu și chiar am chef să mă întorc la ea. Mi-e dor de personajele mele și mi-e dor de Londra ficțională din 2039. Știți ce abia aștept? Să termin și să public cartea asta, să las un an sau doi să treacă, și apoi să o citesc. Nu mi-e rușine de munca mea veche, mi-e dragă.