„Anul gândirii magice” de Joan Didion

Am început cartea asta Luni și deja sunt aproape la final. De fiecare dată când o deschid, nu mă pot opri din citit. Aș fi terminat-o deja dar am avut niște zile destul de pline.

Joan scrie despre un an din viața ei în care fiica ei era bolnavă iar soțul ei a murit. E despre durere, disperare, mânie - tot. Și e scrisă atât de frumos. Cartea asta e atât de intimă că mă simt ciudat să vorbesc despre ea. Joan se deschide cu atâta sinceritate. E o bucată din viața ei și din sufletul ei.

Sunt atât de fascinată de felul în care scrie dar în același timp mi-e teamă - într-o zi voi reciti cartea asta din altă perspectivă…