top of page
Writer's pictureBea Konyves

„Aniversarea” părului meu



Azi sunt 4 ani de când m-am vopsit prima dată. Am văzut acest moment ca un nou început pentru cine eram și l-am marcat în jurnalul meu (fizic). Pe atunci nu aveam un blog și încă nu descoperisem scrisul, voluntariatul, lucrul cu tinerii, sau pe mine.


Dragă Jurnalule,


Azi, 07.07.2016, mi-am făcut șuvițe roșii.


Asta sunt EU cea nouă. Eu care voi avea un iubit. Eu care voi avea o relație. Eu care voi ajuta toți oamenii care-mi cer ajutorul. Eu care nu voi mai avea încredere în orice străin din viața mea. Eu care voi cunoaște tot felul de oameni în tot felul de locuri.


Sunt reînnoită. Sunt actualizată.


O nouă parte a vieții mele a început acum și sunt mândră. Am ajuns așa departe, abia aștept să văd cât de departe voi ajunge. E minunat să realizezi de cât timp ai pornit pe drumul tău și unde ai ajuns. Sunt foarte fericită cu mine acum. Nu sunt o persoană oribilă!


(text din jurnalul meu din adolescență, cu câteva schimbări minore)


Nu știam eu pe atunci ce urma să se întâmple în acea vară. Poza nu e de acum 4 ani, ci din ziua asta anul trecut când citeam „Emma” la Centrul de Tineret Baia Mare - un moment care rezumă tot ce s-a întâmplat în ultimii 4 ani: scris, voluntariat, lucru cu tinerii.



7 views0 comments

Recent Posts

See All

Comments


bottom of page