top of page

Am votat!

  • Poza scriitorului: Bea Konyves
    Bea Konyves
  • 26 mai 2019
  • 4 min de citit

Această poza are câteva elemente cheie: buletinul, medalionul meu - suport de pene și o pungă de la Cărturești .

Acum să vorbim despre ele…


Buletinul

Azi am fost la vot pentru prima oară. Aș mai fi avut „șansa” la referendumul pentru familie, dar am ales să nu îmi încep viața de cetățean major cu un astfel de vot. Sincer, a fost o experiență tare faină. Știu că fac parte din cei 49.02% care au votat la alegerile europarlamentare și 41.28% care au votat la referendumul pentru justiție (am verificat acum procentajele pe site-ul BEC).

Vreau să vă spun că am stat la coadă. Nu mult, dar nici nu am intrat instant. Am văzut părinți care veneau cu copiii și mi-am amintit cum mergeam și eu cu ai mei la vot când eram mică. Mi se pare un exemplu bun să îți educi copiii că e important să fie cetățeni activi. Mai ales că de cele mai multe ori copiii sunt curioși și ajung să înceapă de la o vârstă fragedă să înțeleagă care e treaba cu votul și de ce e așa important. Până la urmă, ei sunt cei care vor suferi impactul pe termen lung al unor alegeri făcute de adulți. Adică, părinții noștri suferă încă de răni rămase din comunism, noi suferim acum din cauza corupției și a hoției, iar copiii noștri vor avea de gestionat alegerile pe care le facem noi acum. Mai mult, fiind tineri, încă vom avea și noi de gestionat multe alegeri de acum înainte.

Mă simt responsabilă pentru direcția în care merge România. Din august încoace este de datoria mea să fac o schimbare, iar prima mea unealtă este votul. Să nu uităm că eu mi-am sărbătorit majoratul în echipa de organizare a Festivalului NonFormal și semnând petiția #fărăpenali.

La următoarele alegeri voi fi în Londra. Probabil voi sta la coadă toată ziua, dar abia aștept. Îmi place să mă simt utilă.


Medalionul

Pana pe care o vedeți în medalion, cu un câine și cu o pușcă, are mai multe semnificații pentru mine. Până acum, o purtam în ziua evenimentelor după lungi săptămâni de organizare și semnifica un fel de avertisment că sunt obosită și nu tare prietenoasă.

Azi, totuși, a avut cu totul altă semnificație. Câinele loial care își apară teritoriul cu pușca, s-a transformat în capul meu, în cetățeanul activ care își apară demnitatea cu ștampila. Mai mult decât atât, mă bucură atât de mult să știu că mai sunt o grămadă de „câini” ca cel de pe medalionul meu care au fost azi la vot. Mi-au fost pline și news feed-ul de pe Facebook și story-urile de pe Instagram cu poze cu buletine. În acest moment mi se pare aproape irelevant cine cu ce a votat (deși contează mult, știu). Campania asta a fost un succes enorm. Auzeam reclame la radio, până și în bisericile Romano-Catolice s-a citit scrisoarea episcopului în care enoriașii erau îndemnați să meargă la vot, și bineînțeles Facebook și Instagram, care au fost pline ochi de îndemnuri la vot și de informații super accesibile pentru un vot corect. Și toate acestea au acoperit campaniile partidelor, iar astfel mulți oameni au reușit să găsească singuri răspunsul la întreabrea istorică a cetățeanului turmentat a lui Caragiale „Eu pentru cine votez?”.

Încă simt totuși nevoia să zic ceva… S-au viralizat instant maneaua pro-PSD și melodia populată cântată de cei doi copii și am văzut o grămadă de oameni care dădeau share furioși la cele două, explicând cât e de greșită treaba asta și cât de jos au ajuns cei care le-au lansat. Dar chiar și așa, ei au ajutat la viralizarea lor... Gândiți-vă că până și publicitatea negativă tot publicitate e și aproape toți avem în listele de prieteni, pe undeva, niște oameni pe care poate nici nu îi cunoaștem, dar care vor lua de bun acel share și nu vor citi reacțiile noastre negative. Pe asta o zic doar așa, ca și o temă de gândire.


Punga de la Cărturești

Nu puteam să nu promovez asta. Știu că am destui prieteni care citesc și care cel mai probabil au fost la vot, așa că ar trebui să știe că în 26 și 27 mai ai 20% reducere la orice carte dacă mergi cu buletinul. Eu deși am zis că nu mai am loc pe raftul cu cărți pe care urmează să le citesc, tot mi-am luat una, nu am rezistat tentației.

Și mai voiam să zic ceva aici. Sunt tare mândră de toate brand-urile, persoanele importante, firmele etc. care s-au implicat în campania asta pro-vot. Îmi place super mult că sunt reduceri pe baza buletinului sau că primești lucruri gratis. Până la urmă, e clar că așa e cel mai ușor să atragi oameni: dând la schimb ceva imediat. Dacă funcționează pixurile, gălețile, micii și altele pentru un partid anume, de ce nu ar funcționa niște promoții pentru un vot liber?


Acum aștept cu sufletul la gură rezultatul alegerilor și apoi următorul vot. Hai că mi-am intrat în mână!

Comments


Subscribe

Name

Email

  • Instagram Social Icon

©2019 – 2021 B-Side Blog. All rights reserved. No content may be reproduced without the permission of the author or without referencing the source.

bottom of page