Acum 3 ani...

12.08.2016

Dragă jurnalule,

Azi am simțit din nou minunata putere a muzicii.

Un ONG din oraș a organizat azi o activitate în care toți cei care voiau, puteau să își ia chitara și să vină în parc să cânte. Am mers acolo cu Dari. Erau atâția oameni faini și The Fridays și alții. Am stat pur și simplu la lac și am cântat. Random, cineva începea să cânte și restul ne alăturam.

Pentru prima oară în ultimele câteva luni m-am simțit cu adevărat fericită. Am realizat că iubesc muzica cu adevărat.

Chiar și crush-ul meu a trecut pe acolo la un moment dat și a stat să asculte puțin și a stat la povești cu niște prietene chiar acolo, lângă mine. (A dansat și macarena pe Riptide :)))) ) Și aș fi putut să merg acolo și să vorbesc și eu cu el, dar am preferat să stau la lac și să cânt. Am realizat că atâta timp cât muzica e parte din mine, nu mai am nevoie de nimic altceva.

MUSIC is my PEACE of MIND!

Asta scriam eu în jurnal exact acum 3 ani după primul meu contact cu Asociația DEIS, pe vremea când mă refeream la ea ca „un ONG din oraș” și n-aveam nici cea mai vagă idee cine sunt Diana, Bibi, Ioana - Lucrători de Tineret, oameni care au avut un impact gigantic în viața mea. De aici începea povestea mea de voluntariat și dezvoltare personală.

3 este unul din numerele mele preferate. Nu știu de ce am un număr preferat sau cum l-am ales, dar îmi place mie cifra 3.

Azi, la exact 3 ani de când am descoperit acest „ONG din oraș”, am devenit Lucrător de Tineret. Mi-a luat 3 ani să completez o etapă din dezvoltarea mea personală și profesională. Următoarea etapă, tot de 3 ani, e facultatea. Apoi mai urmează multe etape, că învățarea nu se încheie niciodată. Va fi interesant să încep acum să îmi creez singură contexte de învățare sau să încep să le caut din nou într-o țară complet nouă și diferită. Totuși, am încredere în ce am învățat până acum și am încredere în mine și în oamenii din jurul meu.

Hmm… tocmai am realizat că mi-a luat 3 ani și până să ies în lume cu chitara, iar chitara a făcut trecerea către etapa următoare. Acum mi-a luat 3 ani să devin Lucrător de Tineret, și sunt sigură că voi folosi asta cumva și în etapa următoare. Oricum nu o să mă pot detașa de lucrul cu tinerii, așa cum nu m-aș putea detașa nici de muzică. Sunt mândră că am creat ceva în mine. Am crescut mult în ultimii 3 ani, m-am schimbat mult. Țin minte cum mă simțeam și cum mă comportam acum 3 ani și nu eram deloc cum sunt azi. Pe de-o parte m-am maturizat, dar am și trecut prin experiențe care să mă facă să înțeleg anumite lucruri. Având sprijinul altor Lucrători de Tineret am intrat în procese în care poate nu aș fi avut niciodată curajul să intru singură. Mi-ar fi fost probabil atât de frică. Încă mai am fricile mele și blocajele mele. Dar am învățat să le iau cu mine în fiecare zi și să mai fac ceva cu ele de fiecare dată când am ocazia. Iar atunci când faci voluntariat și te implici atât de activ în comunitate, ai o mulțime de ocazii.

Pentru mine, procesele și experiențele se împart, aparent, în etape de câte 3 ani. Uneori ele pot dura mai mult, sau poate chiar mai puțin, dar depinde de fiecare din noi.

Dragi tineri,

Vă încurajez să intrați și voi în lumea asta cu Lucrători de Tineret și ONG-uri și activități. Și, dacă o faceți sau ați făcut-o deja, vă rog să aveți răbdare cu voi. Unele trepte sunt atât de greu de urcat și, din păcate, nimeni nu vă poate ajuta să săriți peste ele. Lucrătorul de Tineret vă poate sprijini și vă poate ajuta să găsiți metode prin care să vă fie mai ușor să le escaladați, dar tot voi trebuie să faceți pasul. Și totuși e așa frumos efortul ăsta de a mai schimba ceva în bine… Vine cu o satisfacție pe care nu v-o puteți imagina atunci când vă uitați în spate și vedeți cât ați urcat. E cel mai frumos sentiment care există pe lumea asta, din punctul meu de vedere. Dar să știți că mai sunt și trepte pe care le urcați fără să vă dați seama. Cam așa urci de obicei când pur și simplu te implici în chestii faine și mergi la training-uri și cursuri. Pe scurt, la asta ajută învățarea NONformală. Învățarea formală ajută prea puțin în acest sens. Nici nu e treaba ei să o facă, să știți asta. Pentru a crește e nevoie și de altceva decât școală, școală, școală. Dați-vă timp să experimentați și să cercetați lumea din afara școlii. Vă recomand să căutați răspunsuri acolo unde simțiți voi că le puteți găsi și apoi vedeți voi pe unde vă poartă viața. Și din experiența mea vă zic că lumea asta de care povestesc este un punct bun din care să porniți. Aveți încredere în voi!

Dragi adulți (părinți, profesori, politicieni, funcționari publici etc.),

Vă rog, lăsați tinerii să zboare! Încurajați-i să se implice în toate lucrurile în care simt ei să se implice. Asta face de multe ori diferența dintre tinerii care înțeleg lumea în care trăiesc și iau decizii asumate, și restul tinerilor. Vă rog, aveți încredere în Lucrătorii de Tineret și în psihologi! Problemele adolescenței nu sunt doar niște fițe. Ele sunt probleme reale, cu un impact emoțional în viața tinerilor. Și chiar dacă să te cerți cu un prieten nu pare a fi la fel de grav pentru voi ca și un job full time și facturi de plătit, pentru acel tânar asta e cea mai mare problemă. Cum ar fi dacă ați trata cu seriozitate problemele tinerilor? Nu trebuie să le găsiți voi soluție și, sub nicio formă să nu încercați să le rezolvați voi. De aceea există Lucrătorii de Tineret și psihologii și chiar psihiatrii unde este necesar. Ei pot să îi ajute pe tineri să treacă prin confuzia adolescenței. Și nu, nu ești nebun dacă mergi la psiholog sau la psihiatru. Nu ne putem aștepta ca problemele să se rezolve de la sine! Uneori este nevoie de ajutor specializat! Și vă rog, aveți încredere în tinerii de azi…

Semnat, un proaspăt Lucrător de Tineret.

Photo by Jeanine Celine